Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Elena Albişteanu, şef al Serviciului Judeţean de Metrologie Legală Tulcea, pentru luare de mită, fals intelectual săvârşit în scopul de a ascunde o infracţiune de corupţie, instigare la fals material în înscrisuri oficiale săvârşit în scopul de a ascunde o infracţiune de corupţie, fals material în înscrisuri oficiale săvârşit în scopul de a ascunde comiterea unei infracţiuni de corupţie.
Potrivit DNA, la data de 9 decembrie 2010, inculpata Albişteanu Elena, în calitate de agent constatator şi şef al Serviciului Judeţean de Metrologie Legală Tulcea, a primit de la un denunţător, administrator al unei societăţi comerciale, suma de 300 lei pentru a nu-i aplica sancţiuni contravenţionale prevăzute în legislaţia privind metrologia legală şi în cea financiar fiscală.
Pentru a ascunde fapta de corupţie şi pentru a crea aparenţa de legalitate a faptelor sale, inculpata Albişteanu Elena i-a cerut unei subordonate să falsifice buletinul de verificare metrologică emis pe numele firmei denunţătorului şi a falsificat personal procesul verbal de control şi procesul verbal de sancţionare contravenţională.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Tulcea.