După aproape un an de la turnarea pietrei de temelie a construcţiei, asistăm astăzi la al doilea moment important din evoluţia proiectului pasajul Basarab, care constă în turnarea radierului", a declarat Directorul Direcţiei Infrastructără şi Servicii Publice din Primăria Capitalei, Gheorghe Udrişte, prezent la eveniment.
Potrivit directorului Gheorghe Udrişte, radierul reprezintă baza pe care vor fi aşezaţi cei doi stâlpi ai pasajului suprateran. Fundaţia pasajului este compusă din radier şi cele 58 de coloane de beton armat, fiecare având un diametru de 1,80 metri şi fiind dispuse la o adâncime de 30 metri. Radierul are 80 metri înălţime şi va susţine o structură de peste 300 de metri din planşeul podului Basarab, a mai spus Gheorghe Udrişte.
"Pentru realizarea lui se folosesc astăzi 9.000 de tone de beton şi s-au folosit peste 900 de tone de armătură. Acest al doilea moment important – reprezentat de turnarea radierului – va fi termina în primăvara lui 2008, în timp ce termenul de finalizare a pasajului este martie 2009", a mai spus directorul general din Primăria Capitalei.
După ultima reevaluare a indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a acestui proiect este în prezent de 225 milioane de euro, din care 140 milioane de euro este valoarea efectivă a lucrărilor, restul reprezentând investiţii pentru devierea utilităţilor (apă, canal, electricitate, telefoane).
Udrişte a mai spus că al treilea moment important din construcţia pasajului suprateran de la Basarab va avea loc în 4 decembrie, atunci când se va turna betonul pentru primul planşeu al viaductului.
Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a declarat, vineri, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii care a avut loc înainte de inaugurarea lucrărilor la radierul pasajului, că problema exproprierilor din zona pasajului Basarab este rezolvată în proporţie de 90 la sută, în momentul de faţă fiind la instanţă, în ultima fază procedurală, procesele civile cu câţiva proprietari.
Acest lucru a fost confirmat şi de directorul Gheorghe Udrişte, care a precizat că proprietarii din zona Basarab au contestat în instanţă sumele obţinute drept despăgubiri, nu şi utilitatea construcţiei.
Lucrările la pasajul Basarab au început în luna martie a acestui an. Odată introduse restricţiile de circulaţie, acestea vor fi ridicate abia la finalizarea lucrării, adică peste doi ani. Circulaţia va fi reluată la parametri normali odată cu inaugurarea podului Basarab.
Potrivit oficialilor municipali, restricţiile de circulaţie se vor menţine pe toată durata de execuţie a lucrărilor, în zonă fiind permis numai accesul riveranilor sau a mijloacelor de intervenţie ale Poliţiei, Salvării, Pompierilor şi Utilităţi.