„Bunica are plăgi la scalp şi una pe antrebraţ, dar nu este în stare gravă. Ea rămâne internată. Mama copilului a refuzat internarea”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Cele două femei au fost aduse la spital după ce au fost înjunghiate de un bărbat de 28 de ani.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Ilfov, Claudia Burada, a declarat că, vineri, la ora 13.40, s-a primit o sesizare că un bărbat în vârstă de 28 de ani şi-a înjunghiat copilul, concubina şi pe mama acesteia.
Echipajul Ambulaneţi ajuns la faţa locului a constatat că bărbatul şi-a făcut o tăietură pe braţ, dar nu necesita transport la spital, a declarat Alis Grasu, managerul SABI.
Potrivit Claudiei Burada, agresiunea ar fi avut loc în urma unor discuţii contradictorii.
Micuţul, de zece luni, a decedat în urma înjunghierii.
Claudia Burada a spus că poliţiştii sunt la faţa locului, precum şi procurori de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, care fac cercetări la faţa locului.
Potrivit lui Burada, se pare că bărbatul nu ar fi consumat alcool.
El a fost preluat de poliţişti.