Ziua Drapelului Naţional, marcată prin ceremonii. Cel mai mare drapel al României are aproape 80.000 de metri pătraţi
Fiecare culoare ocupă exact 33% din steag.
Astăzi este Ziua Drapelului Naţional şi cu acest prilej Capitala împreună cu toate municipiile reşedinţă de judeţ organizează ceremonii publice pentru înălţarea drapelului naţional.
Totodată Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de interne organizează ceremonii militare specifice.
Mai mult, Constituţia prevede că, alături de stemă, sigiliu şi imn, drapelul este considerat simbol naţional.
Cel mai mare drapel din România măsoară aproape 80 de mii de metri pătraţi şi a fost prezentat în 2013 pe aerodromul Clinceni. El a constituit şi un record mondial.
Există totuşi documente care atestă faptul că cele trei culori de pe steagul nostru ar fi fost dispuse pe orizontală. Cu roşul la început, urmat de galben şi albastru.
Steagul standard în 3 culori a mai fost adoptat de multe alte state ale Europei sub impactul spiritului revoluţionar francez.