În spatele acestei descoperiri se află un grup internaţional condus de Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică din Cambridge, SUA, care a publicat rezultatele în Nature Astronomy. Descoperirea a fost făcută folosind o metodă inovatoare, care studiază razele X observate de telescopul spaţial Chandra al NASA.
Astronomii au găsit indicii despre ceea ce ar putea fi prima planetă descoperită vreodată în afara galaxiei noastre. Aproape 5.000 de „exoplanete” – lumi care orbitează în jurul stelelor dincolo de Soare – au fost găsite până acum, dar toate acestea au fost localizate în galaxia Căii Lactee.
„Metoda pe care am dezvoltat-o şi pe care am folosit-o este singura metodă implementabilă în prezent pentru descoperirea sistemelor planetare din alte galaxii”, a spus dr. Di Stefano, de la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică din Cambridge, Statele Unite.
„Este o metodă unică, potrivită în special pentru a găsi planete în jurul urmei de raze X la orice distanţă de la care putem măsura o curbă de lumină”, a specificat acesta.