Kos: DNA şi ANI nu sunt suficiente dacă România vrea să lupte împotriva corupţiei

Preşedintele GRECO, Drago Kos, a afirmat, marţi, la Bucureşti, că DNA şi ANI nu sunt suficiente dacă România vrea să lupte împotriva corupţiei, oficialul pledând pentru un rol mai activ al puterii judecătoreşti, legislativului, unităţilor administrative şi al societăţii civile.

Urmărește
6 afișări

Preşedintele Grupului de State împotriva Corupţiei al Comisiei Europene (GRECO), Drago Kos, a participat, marţi, în calitate de expert independent, la o conferinţă privind încheierea proiectului derulat în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), pentru implementarea recomandării Comisiei Europene din iulie 2010, din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, respectiv cea referitoare la "Consolidarea politicii generale anticorupţie, în special printr-o coordonare la nivel înalt şi pe baza unei evaluări independente a impactului rezultatelor ultimelor două strategii puse în aplicare începând cu anul 2005".

Drago Kos a subliniat faptul că trebuie să fie incluşi toţi interlocutorii şi cei care au un cuvânt de spus în lupta împotriva corupţiei, precizând că nu se referă numai la Executiv.

"Este vorba de un rol mai activ al puterii judecătoreşti, al Legislativului. De asemenea, trebuie incluse unităţile administrative şi societatea civilă. Sigur există o uşoară problemă tehnică: cum să fie acestea incluse", a afirmat Kos.

Oficialul european a susţinut că toţi factorii menţionaţi ar trebui să contribuie la partea de elaborare şi de implementare a strategiei anticorupţie viitoare, pentru că numai în acest fel va avea un impact real.

"Trebuie crescut nivelul instituţional care se ocupă de elaborare şi de implementare. De asemenea, sugerăm ca aceste competenţe să fie practic conferite la nivelul instituţiei primului-ministru. Ridicând nivelul atenţiei politice, sugerăm şi descentralizarea concretă a măsurilor anticorupţie. Fiecare instituţie din România trebuie să se implice, nu doar instituţiile publice, ci şi cele private", a declarat şeful GRECO.

Drago Kos a precizat că ar putea fi luate măsuri cum ar fi în domeniul indisponibilizării bunurilor şi în ceea ce priveşte rolul avertizorilor şi creşterea acestuia. "Dorim să vedem că vor fi luate o serie de măsuri care vor fi extinse la toate nivelurile. Suntem conştienţi că în momente de recesiune economică se pune problema resurselor. Acesta este motivul pentru care instituţiile care se ocupă de combaterea corupţiei nu trebuie să simtă lipsa acestor resurse", a adăugat oficialul.

Potrivit lui Drago Kos, experţii proiectului privind implementarea strategiilor anticorupţie în România au văzut, în timpul vizitei lor în ţară, lucruri care îi fac să fie optimişti pentru viitor, constatând că există o mare dorinţă de a continua lupta împotriva corupţiei.

Experţi europeni au analizat impactul strategiilor anticorupţie implementate până în prezent, fiind evaluat impactul celor două strategii din 2005-2007 şi 2008-2010.

În aceeaşi conferinţă de marţi, expertul independent Constantine Palicarsky a arătat că obiectivul lor nu a fost acela de a analiza cum combate România corupţia, ci cum au fost aplicate aceste strategii anticorupţie. Palicarsky a afirmat că una dintre constatările lor a fost aceea că au existat câteva măsuri anticorupţie care au fost întreprinse în afara domeniului acoperit de aceste două strategii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici