Kovesi cere CSM verificarea unui procuror din Gorj care a soluţionat un caz de malpraxis

Procurorul general Laura Codruţa Kovesi cere CSM cercetarea disciplinară a procurorului Emil Moţa, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, după ce presa a relatat că ar exista tensiuni între acesta şi procurorul şef al unităţii de parchet, în legătură cu soluţionarea unui caz de malpraxis.

Urmărește
168 afișări
Imaginea articolului Kovesi cere CSM verificarea unui procuror din Gorj care a soluţionat un caz de malpraxis

Kovesi cere CSM verificarea unui procuror din Gorj care a soluţionat un caz de malpraxis (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax foto)

Potrivit PICCJ, Kovesi, a sesizat, vineri, Consiliul Superior al Magistraturiiv (CSM), în vederea efectuării de verificări cu privire la procurorul Emil Gheorghe Moţa, se arată într-un comunicat remis de instituţie.

Sursa citată notează că presa scrisă şi televiziunile centrale şi locale au publicat şi difuzat materiale de presă care se refereau la o cauză soluţionată de procurorul Moţa.

Autorii materialelor de presă au relatat o serie de tensiuni apărute între procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj ca urmare a faptului că, într-o cauză având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă (malpraxis) în care procurorul criminalist a întocmit rechizitoriu, acesta nu a fost confirmat de prim procurorul unităţii de parchet.

PICCJ menţionează că această cauză se află înregistrată la parchet din 2008, iar până în 2010 s-a aflat în lucru la organele de poliţie şi în supravegherea procurorului. Din 2010, cauza s-a aflat în anchetă proprie la procurorul Moţa, deşi nu a existat un act procedural de preluare a cauzei. Acest fapt, în sine, reprezintă un interval de timp nerezonabil de soluţionare a unei cauze, aşa încât se impune a se aprecia şi asupra operativităţii soluţionării cauzei, mai notează PICCJ.

Astfel, arată sursa citată, "în cauză rezultă existenţa indiciilor de încălcare a dreptului părţilor recunoscut prin articolul 21 alineatul 3 din Constituţia României, prin articolul 6 punctul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin articolul 14 punctul 1din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi prin articolul 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care instituie principiul conform căruia toate persoanele au dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil".

În urma verificărilor efectuate, arată PICCJ, a rezultat că, după depunerea dosarului la mapa prim procurorului pentru confirmarea sau infirmarea rechizitoriului întocmit în cauză, procurorul Moţa ar fi comunicat presei soluţia pe care a dispus-o, instituţia făcând trimitere la anexa din cotidianul care a publicat poziţia publică a anchetatorului.

"Datorită acestui mod de a proceda, a apărut în presa locală, respectiv în cotidianul ... din 12 aprilie, un articol intitulat «Prim procurorul Focşan ţine blocat dosarul medicului Crăciun»", mai notează sursa citată care arată că "într-un mod tendenţios se arată faptul că la mai bine de o săptămână de la predarea dosarului la mapa conducătorului unităţii de parchet, acesta nu s-a pronunţat asupra soluţiei dispuse".

PICCJ mai arată că Moţa, "procedând în acest mod, a creat în spaţiul public o temă de dezbatere pe o cauză în lucru şi, în plus, potrivit datelor cauzei, a rezultat că durata de timp în care s-a aflat la acesta în lucru cauza respectivă este nerezonabilă".

"Urmează ca Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să dispună verificări, potrivit competenţelor în materie...", mai notează sursa citată care precizează că "se impune o conlcuzie, deoarece, magistratul procuror Moţa Gheorghe Emil, dacă se dovedeşte că, a procedat în acest mod prin încălcarea normelor legale anterior menţionate, s-ar situa atât în sfera unui comportament profesional incompatibil cu dispoziţiile art.12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, cât şi în sfera abaterii disciplinare prevăzută de art.99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, constând în nerespectarea din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor", precizează PICCJ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici