Kovesi cere revocarea procurorului DNA Eugen Stoina care a provocat un accident rutier fiind băut
Procurorul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut, joi seară, aviz din partea Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturiii (CSM) pentru revocarea din funcţie a procurorului DNA Eugen Stoina care a provocat un accident rutier, aflat fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a notificat DNA pe 11 ianuarie 2018, ora 19:30, că pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică a fost înregistrat un dosar penal referitor la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism care aparține și care era condus de procurorul Eugen Stoina.
Accidentul s-a produs în Capitală pe 11 ianuarie 2018, în jurul orei 15:00, iar în urma impactului nu au rezultat victime care să fie spitalizate.
"Din datele care ne-au fost comunicate, a rezultat faptul că cel care a produs accidentul de circulație, prin aceea că nu a păstrat distanța regulamentară între vehicule, este procurorul Stoina Eugen și că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Precizăm că în ziua producerii accidentului, acesta se afla în concediul legal de odihnă pentru perioada 11-12 ianuarie 2018, aprobat de șeful de secție", arată DNA, într-un comunicat de presă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Având în vedere aceste lucruri, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis joi, către Secția pentru Procurori a C.S.M. solicitarea de aviz în vederea revocării procurorului Eugen Stoina din funcția de procuror DNA.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO