Eram în penitenciarul Târgşor şi, după 8 luni de umilinţă şi zgomot de cătuşe, am fost pusă în libertate pe neaşteptate de o judecătoare care înlocuia pe preşedinta completului care îmi respinsese de zeci şi zeci de ori contestaţia mea la măsura arestării preventive. Eram la poarta penitenciarului Jilava unde se afla fiul meu încătuşat o dată cu mine. Deodată, o doamnă m-a abordat întrebându-mă: „Mă recunoaşteţi, doamnă Nicolae?” eu i-am răspuns că nu, la care replica ei a fost: „ Eu sunt judecătoarea care v-a pus în libertate pentru că sunteţi nevinovată”.
Judecătoarea cu suflet de aur devenise între timp avocat „probabil şi datorită faptului că nu mergea pe coridorul justiţiei indicat de sistem, având coloană vertebrală”. După această scurtă discuţie judecătoarea cu suflet de aur a plecat, eu neştiind că este prima şi ultima întâlnire cu ea, pentru că la scurt timp a decedat Dumnezeu chemând-o la el în ceruri.