Accident rutier în lanţ pe A1, la intrarea în Bucureşti dinspre Piteşti
Circulaţia rutieră a fost îngreunată din cauza acestui accident rutier.
Doctorul Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că două persoane, care s-au aflat în două autoturisme Renault Clio şi Dacia, au suferit contuzii uşoare, însă au fost transportate la Spitalul Universitar Bucureşti.
Medicul a precizat că doar cele două vehicule s-au acroşat, fără să fi luat foc.