- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
La ArcelorMittal Galaţi vor fi făcute disponibilizări la cerere
Administraţia ArcelorMittal Galaţi va recurge, în perioada următoare, la o nouă serie de disponibilizări la cerere, a declarat, vineri, Ionel Borş, senior manager al firmei, care nu a putut preciza despre câte persoane va fi vorba.
La ArcelorMittal Galaţi vor fi făcute disponibilizări la cerere
Întrebat dacă administraţia combinatului gălăţean va recurge la o nouă serie de autodisponibilizări, Ionel Borş a răspuns afirmativ, fără a putea preciza însă de când şi câţi angajaţi vor fi vizaţi.
"Vor fi şi la combinatul de la Galaţi, da. Săptămâna viitoare vom decide cum lucrăm la Galaţi. Nu pot să ştiu câţi oameni ar dori să plece", a declarat Ionel Borş.
Liderii sindicali de pe platforma siderugică susţin însă că peste o mie cinci sute de angajaţi ar fi dispuşi să părăsească unitatea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
"Sunt cel puţin o mie cinci sute de oameni, dacă nu chiar mai mulţi, care ar dori să plece din cauza dificultăţilor la locul de muncă, a nesiguranţei, a salariilor mici, mai ales că pensiile sunt mai mari în ultima perioadă decât salariile pe care le au aici", a declarat, vineri, Gheorghe Tiber, liderul Sindicatului Solidaritatea, care reprezintă interesele a 3.500 din cei peste 14.000 de angajaţi ai unităţii.
Conform Contractului Colectiv de Muncă semnat la începutul acestei săptămâni, angajaţii care vor fi disponibilizaţi la cerere vor primi plăţi compensatorii de până la 28.000 de lei, în funcţie de vechimea lor în muncă. De asemenea, tot în funcţie de perioada lucrată, vor beneficia de ajutor de şomaj şi de plata lunară a ultimului salariu, pe o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni.
În prezent, la ArcelorMittal Galaţi lucrează aproximativ 14.000 de angajaţi, jumătate faţă de cât număra combinatul în toamna lui 2001, când a fost privatizat. Pentru că una din clauzele privatizării prevedea că nu se pot face concedieri timp de cinci ani de la preluarea Sidex Galaţi, noua conducere le-a oferit compensaţii financiare angajaţilor care doreau să plece de bună voie, în cadrul mai multor serii anuale de autodisponibilizări. Ultima a avut loc la sfârşitul anului trecut, când 640 de siderurgişti au cerut să fie disponibilizaţi.
În ultima perioadă, la combinatul ArcelorMittal Galaţi au fost închise mai multe secţii de producţie, ca urmare a scăderii cererii de produse din oţel de pe piaţa mondială, potrivit liderilor liderilor sindicali. Astfel, conform reprezentanţilor sindicali, până în prezent au fost închise Furnalele nr. 2 şi 5, iar până în luna martie va înceta activitatea la Oţelăria nr. 3 şi Secţia Turnare Continuă nr 3. În Laminorul de Benzi la Rece, zincarea va fi realizată doar în proporţie de 65-70%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO