Prima pagină » Social » 6.000 de pisici din Capitală vor fi sterilizate gratuit

6.000 de pisici din Capitală vor fi sterilizate gratuit

6.000 de pisici cu sau fără proprietar vor fi sterilizate gratuit în Bucureşti, a anunţat joi Primăria Capitalei.
6.000 de pisici din Capitală vor fi sterilizate gratuit
Cosmin Pirv
28 sept. 2023, 17:12, Social

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat joi un proiect de hotărâre în acest sens.

De programul de sterilizare a pisicilor, care se va derula prin intermediul ASPA, va putea beneficia orice persoană cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

„Data începerii campaniei va fi comunicată după ce ASPA va încheia contracte de prestări servicii cu medici veterinari”, au transmis reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Conform acestora, asemenea programe contribuie la stoparea înmulţirii necontrolate a animalelor şi la prevenirea abandonului.