Întrebat cum vede situaţia din PSD şi ce ar face în locul lui Grindeanu, Boc a răspuns: „Nu aş vrea să fiu în locul lui (…)Nu ştiu, chiar nu ştiu foarte bine realitatea din PSD, dar nu aş vrea să fiu în locul domnului Gridneanu, care are o situaţie grea de gestionat”.
„Dar sunt convins că PSD are resursele politice să găsească o soluţie în primul rând pentu stabilitatea României. Care va fi, vom vedea”, a adăugat Boc.
El a arătat că priveşte lucrurile „mai detaşat şi cu un fel de deja vu”.
„În toate Guvernele apar momente de criză. Să credeţi că nu am trecut şi noi prin momente de criză? Noi le-am dezbătut mai mult în familie decât în faţa presei şi în dezbateri publice. Ce credeţi, că mie nu mi s-a cerut demisia? Credeţi că am fost un premier căruia să nu i se ceară demisia? Ştiţi bine, numai cele 10-11 moţiuni de cenzură sunt un exemplu…”, a mai spus Boc.
PSD ia în calcul retragerea sprijinului politic acordat Guvernului Grindeanu, potrivit unor surse politice, o întâlnire a conducerii formaţiunii în care să se tranşeze asupra schimbării integrale a Cabinetului sau doar a remanierii fiind programată pentru marţi după-amiază.