- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
LA MULŢI ANI, România! Bucuria unui nou început pentru 20 de milioane de români, la intrarea în 2018. Revelionul sărbătorit în marile oraşe din ţară - VIDEO
România a intrat în noul an 2018 cu focuri de artificii, cu petreceri în aer liber şi cu spectacole de lumini şi culori în majortatea oraşelor ţării.
LA MULŢI ANI, România! Bucuria unui nou început pentru 20 de milioane de români care au intrat în 2018 - VIDEO
VIDEO: Cerul capitalei, luminat la ora 24.00 de focurile de artificii
Petrecerile de la Palatul Parlamentului, Centrul Vechi sau concertele din pieţe şi parcuri au fost, anul acesta, câteva dintre variantele pe care le-au avut la dispoziţie bucureştenii pentru a petrece noaptea dintre ani. Traficul a fost restricţionat de Anul Nou, în contextul în care la manifestarea de Revelion din Piaţa George Enescu au fost prezenţi aproximativ 30.000 de oameni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Cluj: Lasere, focuri de artificii şi peste 700 de sticle cu şampanie, de Revelion
Mii de persoane au participat la Revelionul 2018 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, unde au asistat la concerte de muzică şi la un spectacol de jocuri de lumini, lasere şi focuri de artificii care a durat aproape 15 minute, Primăria distribuind celor prezenţi peste 700 de sticle cu şampanie.
Programul de Revelion a început duminică seara la ora 22 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca cu concerte susţinute de DJ Project & Mira şi de trupa Hara, iar la miezul nopţii a avut loc un spectacol de lasere, lumini şi artificii care a durat aproape 15 minute, urmat de concertul trupei Ro-Mania.
Un cronometru cu numărătoarea inversă pentru ultimele secunde din anul 2017 a fost proiectat pe acoperişul Bisericii Romano-Catolice ”Sf. Mihail”.
Pe scena amplasată în piaţă au urcat înainte de miezul nopţii reprezentanţi ai Primăriei Cluj-Napoca şi organizatori ai Târgului de Crăciun din Piaţa Unirii, primarul Emil Boc nefiind prezent la petrecerea de Revelion.
Primăria Cluj-Napoca a distribuit celor aflaţi în Piaţa Unirii peste 700 de sticle cu şampanie.
Peste 2.000 de albaiulieni au petrecut Revelionul în Piaţa Cetăţii
Peste 2.000 de albaiulieni s-au adunat în noaptea dintre ani în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia pentru a asista la spectacolul de artificii corelate pe muzică, care a fost fotografiat, dar mai ales filmat, de foarte mulţi dintre ei. La final, au primit calendare şi s-au reîntors acasă sau la petreceri.
Cu câteva minute înainte de numărătoarea inversă, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia era multă lume, iar cei prezenţi au deschis şampania la ora 00.00, ciocnind un pahar în timp ce urmăreau şi filmau focul de artificii.
Spectacolul piro-muzical a avut tema ”Revelion Epic 2017 – 2018”, iar artificiile au fost trase pe muzică personalizată, sincronizat, din trei puncte şi au avut efecte simetrice. Intervalul şi frecvenţa lansărilor a fost de la 0,3 secunde până la trei secunde, corelate pe linia melodică.
De asemenea, în cadrul spectacolelor s-au asigurat efecte pirotehnice la înălţime medie, 10 – 30 de metri, efecte pirotehnice la înălţime mare, 30 – 100 de metri şi foarte mare, respectiv 100 – 130 de metri.
Alături de peste cei 2.000 de albaiulieni, în noaptea dintre ani, a fost prezent şi primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava. Spectacolul a durat aproximativ zece minute, iar apoi oamenii, mulţumiţi de ceea ce au văzut, s-au întors spre case sau să-şi continue petrecerea la sălile de evenimente şi restaurante unde au rezervat un loc.
De asemenea, ei au primit calendare personalizate, cu imagini de la evenimentele istorice, sociale şi culturale din 2017 organizate în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia.
În Bucureşti, pentru al cincilea an consecutiv, Palatul Parlamentului a găzduit, în Sala Unirii, petrecerea de Revelion cu tema „Glamour Party”.
Petrecerea de Revelion a început la ora 19:30, cu un moment instrumental susţinut de Hypnotique - Electric Violin Band şi a continuat cu un concert susţinut de Cornel Verban Orchestra. În jurul orei 23:45, pe esplanada Palatului Parlamentului, a putut fi urmărit un foc de artificii, iar noul an a debutat cu un concert susţinut de Ştefan Bănică.
În timp ce la Palatul Parlamentului cântă Ştefan Bănica, Horia Brenciu va susţine un recital în noapte dintre ani la Berăria H. Tot la restaurantul din Herăstrău va cânta şi formaţia Azur, sau Ioana Ignat.
În acest an, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a organizat Revelionul în Piaţa George Enescu, lângă Ateneul român. Potrivit reprezentanţilor PMB, petrecerea a început la ora 19.00 şi va dura 6 ore, timp în care pe scena din piaţă vor urca artişti precum Carla’s Dreams, Holograf, Loredana, Connect-R, Zoli TOTH Project, Delia,Voltaj, Florin Chilian, Corina, Vunk, Andra, Direcţia 5, Randi sau Vescan. Prezentatori vor fi Ionela Năstase şi CRBL.
De asemenea, Primăria Sectorului 3 organizează, începând cu ora 19.30, în Parcul Titan un Revelion tematic, prin care bucureştenii sunt invitaţi să petreacă intrarea în 2018, an în care este sărbătorită Marea Unire.
Denumit „100 şi La mulţi ani!”, spectacolul dedicat Revelionului va dura timp de cinci ore iar pe scenă vor urca artişti şi trupe precum Cornelia Tihon & Taraful Daniel Bădoi, Crina Matei & Band, Cobzality, Omul cu Şobolani, Noaptea târziu, La Familia şi Bosquito. Trupa Voltaj va încheia evenimentul dedicat Revelionului 2018.
Trafic restricţionat în Capitală în ajunul Anului Nou
Întrucât duminică, începând cu ora 19:00, va avea loc „Revelionul 2017-2018” în Piaţa George Enescu, la care sunt aşteptaţi peste 30.000 de oameni, Brigada Rutieră anunţă că traficul va fi restricţionat.
Astfel, circulaţia va fi închisă pe strada Benjamin Franklin, între Calea Victoriei şi strada Nicolae Golescu, în perioada 27.12.2017, orele 09.00 – 02.01.2018, orele 09:00; pe Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi strada Ion Câmpineanu; pe strada Ştirbei Vodă, între strada Luterană şi Calea Victoriei, strada George Enescu, strada Episcopiei, strada C-tin Esarcu, strada Dem I. Dobrescu, strada C. A. Rosetti în perioada 31.12.2017, orele 17:00 şi 01.01.2018, orele 05:00.
„În data de 31.12.2017, restricţiile se vor face gradual, în funcţie de afluenţa publicului spectator”, a precizat Brigada Rutieră.
Rute ocolitoare sunt: Piaţa Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii; Piaţa Victoriei – Str. Buzeşti – Str. Berzei – Str. Vasile Pârvan – Splaiul Independenţei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO