La pas prin centrul Capitalei

După ce am admirat clădirile de patrimoniu, unele frumos renovate, de pe Dacia, am cotit la Romană pe B-dul Magheru, unde trotuarul sufocat de lume şi nerăbdarea şoferilor mă anunţă că nu mai e mult până la Universitate.

Traversez bulevardul aglomerat şi trec pe la Ateneu şi Palatul Regal, dar frumuseţea lor este sluţită de imensa parcare, ticsită de maşini, dintre ele.
Ajung la Universitate unde prostul gust pare instalat pe vecie: împreunări de bannere publicitare, multicolore pe faţada clădirii, şantiere siluitoare, sex-shop-uri de-a valma, tarabe sprijinite de clădire, trotuare hărţuite de maşini, pietoni îngrămădiţi cu forţa, o atmosferă de bâlci.

Părăsesc precipitat zona şi pătrund pe Smârdan în Centrul Vechi. Zona este dominată de kitch. Barurile cu nume străine (St. Patrick, Mojo, El Comandante, etc) şi-au întins mesele pe stradă pentru a-i atrage pe clienţi. Pentru pietoni a rămas o potecă, pe care cu greu se pot strecura doi oameni deodată. Unele clădiri sunt renovate doar la parter, pentru spaţii comerciale, iar de sus rişti sa-ţi cadă în cap bucăţi de cărămidă. Peste drum de Banca Naţională un zid este înconjurat cu o sfoară pe care atârnă un avertisment: ,,Ocoliţi, cade tencuiala!” Un grup de tineri gălăgioşi beau un suc la o masă foarte apropiată de locul cu pricina. Încerc să-i atenţionez: - Nu vă e teamă de ţiglele care pot să vă cadă în cap? Încep să râdă zgomotos, iar unul cu o glugă pe cap îmi răspunde: „Nu nene că avem CASCO”.

Cobor spre Cheiul Dâmboviţei, trec prin Parcul Unirii, unde împreună cu un cetăţean oarecare suntem fugăriţi fără discriminare de o haită de dulăi isterici. În faţa magazinului universal, un tuciuriu urla la un şofer de taxi pentru că oprise în locul  pe care îl pregătise pentru a-i taxa pe şoferii cu treabă în zonă. „Aşa este mereu”, spune taximetristul. „Când trece poliţia se ascund în magazin după care se întorc şi îşi reiau activitatea”. O doamnă este revoltată de felul cum arată zona, parcă părăsită de autorităţi: „De ce să mergi pînă în Complexul Europa, când în centrul Capitalei ţigănia este la ea acasă. Traficul pietonal este sufocat, mizeria este cruntă şi nimeni nu observă. E plin de tarabe improvizate de care nu poţi trece şi unde se vând chiloţi, şosete, trei la leu, sau curele contrafăcute. Nu există autorizaţii, nu există bonuri fiscale, nimic.”

Merg înainte pe lângă fântânile de pe B-dul Unirii şi ajung în Piaţa Constituţiei. Privesc în gol la gigantica Casă a Poporului şi trec, prin Parcul Izvor, care este lipsit de vegetaţie, dar locuit, provizoriu, de câteva statui. Cobor în staţia de metrou, după ce am descoperit un Bucureşti iubit de nimeni, o urbe brutalizată, vandalizată şi banalizată de autorităţi şi lociutorii săi.

Am adresat o întrebare edililor Capitalei de ce nu asanează zona, iar in Centrul Vechi le-am sugerat să rărească barurile şi să amenajeze o stradă numai cu Anticariate? Nu se poate, m-i s-a răspuns, pentru că aici este vorba de afaceri private, iar patronii vor să cîştige bani nu să facă cultură.

Pentru moment, problema se pare că nu are rezolvare. Tarabele anticarilor rămân în continuare sprijinite de Universitate, evaziunea fiscală înfloreşte în zonă iar câinii vagabonzi zburdă liberi şi latră la lună.

(Material realizat de Viorel Andreca prin programul Jurnalism cetăţenesc - JETOP).