La Petrila, un accident de amploarea celui produs sâmbătă a mai avut loc în anul 1982

Un accident de amploarea celui produs sâmbătă, la mina Petrila, unde 12 mineri au murit, iar alţi 13 au fost răniţi, a mai avut loc la această exploatere minieră în anul 1982. Atunci, şi-au pierdut viaţa 14 ortaci, iar alţi 15 au fost răniţi.

Urmărește
146 afișări
Imaginea articolului La Petrila, un accident de amploarea celui produs sâmbătă a mai avut loc în anul 1982

La Petrila, un accident de amploarea celui produs sâmbătă a mai avut loc în anul 1982

În 26 iulie 1996, tot la mina Petrila, trei mineri şi-au pierdut viaţa în timpul unei intervenţii la puţul de aeraj al minei. Platforma pe care se aflau s-a rupt şi minerii au căzut de la o înălţime de 43 de metri.

În acelaşi an, în 10 decembrie, alţi doi mineri au murit, iar doi au fost grav răniţi în urma unei surpări care s-a produs la Exploatarea Minieră Petrila.

În 30 octombrie 1997, un inginer de la Petrila a murit lovit de un stâlp metalic căzut de pe un transportor de cărbune.

În data de 20 februarie 1998, un miner a murit, la Exploatarea Minieră Petrila Sud, surprins în subteran de o surpare la unul din preabataje, iar în octombrie 1999 un angajat al aceleiaşi exploatări şi-a pierdut viaţa după ce a căzut de la o înălţime de peste 30 de metri, în subteran.

În 18 aprilie 2003, un bărbat de 34 de ani, angajat al Exploatării Miniere Petrila, a murit după ce a căzut într-un puţ aflat în subteranul minei. În timp ce încărca tuburi de aeraj în colivie, aceasta s-a pus, brusc, în mişcare, iar bărbatul a căzut în puţ.

În mai 2004, la Petrila au avut loc două accidente. Într-unul dintre ele patru angajaţi ai Exploatării Miniere au fost grav răniţi în urma unei explozii care s-a produs în subteran şi a fost provocată de o capsă pirotehnică nedetonată la timp. În cel de-al doilea accident doi angajaţi ai minei au fost grav răniţi în urma exploziei unui transformator electric.

În luna iunie a aceluiaşi an, un miner de la Petrila a murit în urma unui accident de muncă în subteran, el fiind prins între staţia de întoarcere a unui transportator de cărbune şi un stâlp de susţinere a acestuia.

În iulie 2005, doi mineri au murit la Petrila într-un accident de muncă, corpurile lor fiind găsite sub mormane de cărbune.

La sfârşitul lui mai 2007, un miner în vârstă de 45 de ani, angajat al Exploatării Miniere Petrila, a fost grav rănit în urma unui accident de muncă. În urma acestui accident, Exploatarea Minieră a fost amendată cu 16.000 de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici