Flutur a spus, într-o conferinţă de presă, că în prezent se lucrează la proiectul privind bisericile cu frescă exterioară din Bucovina, din patrimoniul mondial UNESCO, care va fi racordat la celelalte rute culturale europene.
El a arătat că această rută, care cuprinde cele şapte biserici UNESCO din judeţul Suceava, va putea fi extinsă la celelalte biserici cu frescă exterioară din judeţ, dar şi la cele din judeţul Neamţ.
„Este un proiect complex pentru modernizarea căilor de acces şi înfiinţarea de centre de informare turistică”, a spus preşedintele CJ Suceava.
În prezent, trei mănăstiri sucevene, Dragomirna, Suceviţa şi Moldoviţa, sunt reabilitate cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional.