- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (11.10.2020, 15:00)
- Petru Mazilu
Laurenţiu Baranga, fostul şef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, e arestat la domiciliu. Decizia poate fi atacată
- UPDATE Laurenţiu Baranga a fost arestat la domiciliu. Decizia poate fi atacată.
- Fostul şef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor este acuzat de înşelăciune.
- Laurenţiu Baranga fusese reţinut pentru 24 de ore, în urma audierilor care au avut loc la sediul Poliţiei.
Urmărește
1759 afișări
UPDATE ora 15. Laurenţiu Baranga, arestat la domiciliu
Ştire în curs de actualizare.
Laurenţiu Baranga, reţinut pentru 24 de ore
Laurenţiu Baranga a fost reţinut pentru 24 de ore la capătul unor audieri care au ţinut ore în şir. Laurenţiu Baranga a demisionat joi, iar demisia a fost înaintată la Ministerul Finanţelor Publice. Înainte de fi numit şef al ONPCSB, Laurenţiu Baranga a fost vreme de 11 ani director adjunct al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).
Poliţia Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au făcut, sâmbătă, percheziţii la domiciliul acestuia din Râmnicu-Vâlcea. Baranga este acuzat că a depus la dosarul de angajare documente falsificate, inducând în eroare mai multe instituţii publice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
„Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente”, au spus reprezentanţii Poliţiei Române.
Poliţiştii precizează că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată, respectiv Laurenţiu Baranga, a ocupat o funcţie importantă în cadrul unei instituţii publice, activează în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, iar în prezent deţine o funcţie publică de rang înalt.
Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizaţiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcţie de întregul material probator ce se va administra în cauză.
Laurenţiu Baranga a fost numit în funcţia de preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în 4 septembrie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: DEZVĂLUIRE / Halal ţară, mişto aliat: secretele NATO, pe mîna unui şmecher fără Bac. Dar mason
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe