Prima pagină » Social » Sustragerea de la controlul vamal a bunurilor de peste 20.000 de lei, considerată infracţiune

Sustragerea de la controlul vamal a bunurilor de peste 20.000 de lei, considerată infracţiune

Sustragerea de la controlul vamal, prin punctele de vamă, a unor bunuri sau mărfuri cu o valoare de cel puţin 20.000 de lei va constitui infracţiune şi va fi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, potrivit unei propuneri de ordonanţă de urgenţă elaborată de Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV).
Sustragerea de la controlul vamal a bunurilor de peste 20.000 de lei, considerată infracţiune
12 ian. 2009, 12:52, Social

"Introducerea sau scoaterea din ţară, prin sustragerea de la controlul vamal, a bunurilor sau mărfurilor care ar trebui plasate sub un regim vamal, a căror valoare este egală sau mai mare de 20.000 lei, prin locurile stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi", se arată în proiectul de ordonanţă publicat de ANV.

În acelaşi timp, va constitui infracţiune şi sustragerea în mod repetat de la controlul vamal, chiar dacă valoarea bunurilor se plasează sub 20.000 de lei. Potrivit documentului, pentru sustragerea repetată a unor bunuri cu valoare sub limita de 20.000 de lei se vor aplica aceleaşi sancţiuni ca şi în primul caz.

Bunurile sau mărfurile ce constituie obiectul contrabandei se confiscă.

În prezent, nu este prevăzută ca infracţiune fapta ce constă în sustragerea de la controlul vamal a bunurilor sau mărfurilor, atunci când bunurile sau mărfurile sunt trecute peste frontiera de stat a României prin locurile stabilite pentru control vamal, însă nu sunt prezentate şi declarate autorităţii vamale pentru control.

ANV susţine că au fost constatate tot mai multe situaţii de sustragere de la controlul vamal a bunurilor sau mărfurilor, atunci când aceste bunuri sau mărfuri sunt trecute peste frontiera de stat a României prin locurile stabilite pentru control vamal, fără însă a fi prezentate autorităţii vamale, mai ales în cazul produselor accizabile, astfel că sancţionarea ca şi contravenţie a acestor fapte nu mai este suficientă.