Lăzăroiu: 1,8 milioane de asistaţi social nu muncesc, nu merg la şcoală şi nici nu au handicap

Aproximativ 8,3 milioane de asistaţi sociali sunt activi, iar 1,8 milioane dintre ei nu au un loc de muncă, nu sunt într-o formă de învăţământ, nu fac cursuri de formare profesională şi nici nu au un handicap, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu.

Urmărește
409 afișări
Imaginea articolului Lăzăroiu: 1,8 milioane de asistaţi social nu muncesc, nu merg la şcoală şi nici nu au handicap

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Potrivit ministrului Muncii, cei aproximativ 1,8 milioane de beneficiari care nu au nicio ocupaţie şi nici vreun handicap, trăiesc, în mare parte, din ajutoare sociale.

"Aproximativ 1,2 milioane de români au jumătate din venituri din ajutoare sociale. De ce ar munci dacă jumătate din venituri sunt de la bugetul de stat? Noua lege de asistenţă socială urmăreşte să-i activeze pe aceşti oameni. E obligaţia statului să-i încurajeze să-şi găseasscă un loc de muncă", a spus ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

El a adăugat că o parte dintre beneficii ar putea fi transformate în servicii (cantine, centre de zi), precizând că este necesară introducerea unei evaluări periodice a tuturor beneficiarilor.

Ministrul Muncii a mai spus că dacă din cei 14 miliarde de lei cheltuiţi anual pentru ajutoare sociale, 15 la sută ar fi fraudaţi, eliminarea fraudelor ar însemna o economie de aproximativ două miliarde de lei.

Lăzăroiu a precizat că, în 2010, la ajutoarele de încălzire a fost o fraudă de aproximativ 18 la sută, la încadrarea în grad de handicap de 36 la sută, la alocaţiile pentru sprijinirea familiilor de 15 la sută, iar la venitul minim garantat de opt la sută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici