- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Le Figaro: „Regele urşilor din România a fost împuşcat de un prinţ din Liechtenstein”. Subiectul a ajuns în presa europeană
Vestea legată de uciderea ursului Arthur de către Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein a făcut astăzi turul marilor publicaţii din Europa.
Sursa foto: Mediafaxfoto
Der Spiegel (Germania), Euronews (canal paneuropean), Krone (Austria) sau Blick (Elveţia) au tratat subiectul pe larg. Cotidianul Le Figaro titrează: „Regele” urşilor din România a fost împuşcat de un prinţ din Liechtenstein, spun două ONG-uri citate de Smart Radio:
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Cel mai mare dintre urşii bruni din România a fost împuşcat de un prinţ din Liechtenstein în timpul unei partide de vânătoare, au transmis miercuri, 5 mai, două ONG-uri. Garda de mediu a deschis o anchetă.
„Arthur avea 17 ani şi era cel mai mare urs văzut în România şi probabil în Uniunea Europeană”, a spus Gabriel Paun, preşedintele asociaţiei Agent Green. Vânătoarea de urşi este interzisă în România, dar prinţului Emanuel, care locuieşte în Austria, unde familia sa deţine un castel, i s-a acordat o derogare pentru a ucide o ursoaică suspectată că a atacat mai multe ferme anul trecut, potrivit acestui ONG şi al organizaţiei austriece pentru drepturile animalelor VGT.
Tanczos Barna, ministrul Mediului, a confirmat în presa locală eliberarea unei autorizaţii, fără a da numele beneficiarului.
Prinţul a ucis, în martie, „un mascul care locuia în inima pădurii şi nu se apropiase niciodată de locuinţele din jur”, asigură Gabriel Paun, susţinându-şi afirmaţiile cu un document emis de o asociaţie locală de vânători pe numele „Emanuel Prinz von und zu Liechtenstein”.
Punctajul ursului a fost de 593 puncte dintr-un maxim de 600, adică „un record”. „Este evident că prinţul nu a venit să rezolve o problemă care îi afectează pe săteni, ci să omoare un urs şi să ia cel mai mare trofeu pe care să-l atârne de perete”, a spus indignat activistul.
Autorităţile nu au confirmat identitatea vânătorului. „Ştiam că o femelă urma să fie ucisă, dar am găsit un mascul”, de unde decizia de a efectua verificări, a explicat Octavian Bercean, şeful poliţiei de mediu, care suspectează un incident de „braconaj”. Casa reglă din Liechtenstein nu a dorit să comenteze „o problemă privată şi personală, despre care nu cunoaşte contextul”, subliniind totodată ataşamentul şi „respectul pentru natură”.
România găzduieşte aproximativ 6.000 de urşi bruni, cea mai mare populaţie din Europa şi a înregistrat o creştere a conflictelor în ultimii ani din cauza prezenţei lor, care este considerată invazivă. În timp ce o parte a populaţiei şi aleşilor solicită ridicarea interdicţiei de vânătoare, activiştii pentru mediu pledează pentru punerea în aplicare a măsurilor de îmbunătăţire a coabitării dintre oameni şi animale în zonele rurale.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO