Legea a fost promulgată: Hărţuirea şi ameninţările online, inclusiv publicarea pozelor intime, vor fi considerate violenţă domestică

  • Violenţa domestică va include şi faptele de hărţuire şi ameninţările online, stabileşte o lege promulgată azi de preşedintele Iohannis.
  • Documentul face referire la orice fapte de hărţuire, urmărire, violenţă şi ameninţări care se produc pe internet, precum şi publicarea unor imagini intime.
  • Victimele violenţei cibernetice vor putea cere şi ordine de protecţie, de îndată ce legea va intra în vigoare.
Urmărește
11419 afișări
Imaginea articolului Legea a fost promulgată: Hărţuirea şi ameninţările online, inclusiv publicarea pozelor intime, vor fi considerate violenţă domestică

Legea a fost promulgată: Hărţuirea şi ameninţările online, inclusiv publicarea pozelor intime, vor fi considerate violenţă domestică

În caz că te întrebai ce se mai întâmplă cu proiectul de lege adoptat cu câteva săptămâni în urmă de Parlament, te anunţ că documentul tocmai a fost promulgat de preşedintele Klaus Iohannis şi urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. 

Documentul prevede includerea în sfera violenţei domestice şi a faptelor de violenţă cibernetică. În pricipiu, vizate sunt orice fapte de hărţuire, urmărire, violenţă şi ameninţări care se produc în mediul online, precum şi publicarea unor imagini intime.

Violenţa cibernetică este definită în noua lege ca "hărţuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, ameninţări online, publicarea non-consensuală de informaţii şi conţinut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicaţiilor şi datelor private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicaţiile sau se pot conecta la internet şi pot transmite şi utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de ruşine, umili, spera, ameninţa, reduce la tăcere victima".

În prezent, violenţa domestică înseamnă orice acţiune ori inacţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.

Includerea violenţei cibernetice printre tipurile şi formele de violenţă pedepsite în România este justificată de iniţiatori prin evoluţia tehnologiei şi a extinderii mijloacelor de comunicare online, hărţuirea pe internet fiind un fenomen la nivel global.

Şi cum victimele violenţei domestice pot obţine ordine de protecţie, rezultă că şi victimele violenţei online vor avea acest drept, după ce legea va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici