- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (17.09.2018, 07:42)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Legea de revizuire a Constituţiei, pentru redefinirea FAMILIEI, se tranşează astăzi la Curtea Constituţională
CCR va discuta, luni, legea de revizuire a Constituţiei, după ce Senatul a adoptat, decizional, iniţiativa cetăţenească pentru revizuirea Legii fundamentale potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi.
Urmărește
3189 afișări
CCR dezbate Legea de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei
Pe ordinea de zi a şedinţei de luni a Curţii Constituţionale a României (CCR) se află Legea de revizuire a Constituţiei, în acest caz Curtea sesizându-se din oficiu, conform site-ului oficial al instituţiei.
Senatul a adoptat, marţea trecută, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi.
Din totalul de 136 de senatori, 127 au fost prezenţi în plenul de marţea trecută. Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei a fost adoptată de Senat cu 107 "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi şapte abţineri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, semnată de trei milioane de cetăţeni.
Referendumul a fost cerut de Coaliţia pentru Familie.
„Prezentul act normativ îşi propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de „soţi” în cuprinsul art. 48 al 1 din Constituţia României ar putea să-l aducă în conturarea noţiunii de „familie”, a raportului dintre „familie” şi dreotul fundamental al bărbatului şi al femeii de a se căsători şi a întemeia o familie. Dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie este privit ca un drept comun al bărbatului şi al femeii care, formând un cuplu, recunoscut prin căsătorie, pot întemeia în mod natural o familie. El nu poate fi conceput ca un drept al cărui conţinut să depindă în mod arbitrar de voinţa unilaterală doar a bărbatului sau doar a femeii”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.
„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instituirea copiilor”, prevede modificarea adusă artidolului 48 din Constituţia României.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 5 iulie, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, după ce judecătorii CCR au respins pe 19 iunie ca fiind inadminisibilă sesizarea formulată de şeful statului. Modificările aduse legii referendumului l-au scos din procedura organizării referendumului pe preşedintele României, având în vedere că Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care şeful statului îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.
Ulterior votului în Senat, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că salută decizia Parlamentului de a adopta iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei în sensul redefinirii familiei şi precizează că referendumul va avea loc pe 7 octombrie.
Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Guvernul ar trebui să emită o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii referendumului în sensul introducerii posibilităţii desfăşurării scrutinului de modificare a Constituţiei pe parcursul a două zile consecutive.
„Au fost discuţii la Parlament, nu la partid. Eu am spus că se poate printr-o modificare legislativă. La vremea respectivă a apărut o aberaţie pentru că CCR, din motive care îmi scapă, a zis că trebuie să fixăm data prin lege. Şi eu le-am explicat şi le-am şi demonstrat că nu se poate fixa o dată prin legea referendumului decât dacă am fixa, să zicem, că în fiecare an pe 25 Decembrie este Crăciunul, altminteri nu poţi să pui în lege o dată fixă. Dar au apucat să dea decizia, motiv pentru care la vremea respectivă am găsit soluţia cu ultima duminică înainte de expirarea celor 30 de zile, dar nu mi-am dat seama să las şi ipoteza a două zile consecutive. Dar se poate, teoretic se poate", a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, întrebat dacă există discuţii în partid privind organizarea referendumului pentru familie pe parcursul a două zile.
Întrebat care este soluţia juridică, Nicolae a indicat o Ordonanţă de Urgenţă.
„Ar fi perfect constituţională (o ordonanţă de urgenţă - n.r.) din punctul meu de vedere, pentru că nu afectează drepturi şi libertăţi fundamentale, dimpotrivă, le susţine. De asemenea, este justificată din toate punctele de vedere, ca oportunitate, urgenţă. Şi, mai mult decât atât, revizuirea precedentă a Constituţiei s-a făcut prin referendum organizat pe parcursul a două zile, adică am şi un precedent. Eu sunt de părere că Guvernul trebuie să emită o Ordonanţă de Urgenţă care să facă toate modificările necesare", a precizat Şerban Nicolae, pentru MEDIAFAX.
Potrivit liderului senatorilor PSD, există şi o temere legată de posibilitatea ca o astfel de OUG să fie declarată neconstituţională.
„Unii se temeau de faptul că ar putea să fie contestată, să fie declarată neconstituţională, să ne trezim că vreo instanţă o suspendă şi aşa mai departe", a spus Şerban Nicolae.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe