Legea pensiilor a fost APROBATĂ în Senat/ Ministrul Muncii: Mergem pe principiul - pentru muncă egală, pensie egală

Senatorii au aprobat, luni, cu 81 de voturi favorabile, 12 împotrivă şi opt abţineri proiectul Legii pensiilor, înregistrată în procedură de urgenţă, după ce votul a fost amânat de două ori din cauza lipsei de cvorum.

Urmărește
5112 afișări
Imaginea articolului Legea pensiilor a fost APROBATĂ în Senat/ Ministrul Muncii: Mergem pe principiul - pentru muncă egală, pensie egală

Legea pensiilor a fost APROBATĂ în Senat

Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii. Iniţiativa, înregistrată în procedură de urgenţă, a fost amânată în două rânduri de la votul senatorilor, din cauza lipsei de cvorum.

Senatorul PNL Marcel Vela a afirmat, după vot, că liberalii au votat împotriva proiectului pentru că acesta are "multe lacune"

Liderul senatorilor USR Vlad Alexandrescu, a anunţat că USR s-a abţinut de la vot.

"Considerăm că pensiile românilor sunt mici şi trebuie mărite, dar că prin acest act normativ trebuiau abolite pensiile speciale şi că imperfecţiunile proiectul trebuiau să fie corectate înainte de Senat", a spus Alexandrescu.

Pe de altă parte, senatorul PSD Ion Rotaru, a subliniat că actul normativ propus de Guvern este bun, necesar şi aduce "multe beneficii pensionarilor".

"Am votat o lege importantă care va însemna creşterea pensiei pentru toate categoriile de pensionari, care va însemna mai bine pentru aceştia", a afirmat Ion Rotaru, preşedintele Comisiei pentru muncă.

Senatorul Dorin Bădulescu a subliniat că ALDE a votat pentru acest proiect, deşi în dezbaterile generale aferente proiectului a atras atenţia asupra "unor probleme şi principii referitoare la egalitatea de şanse şi respectarea drepturilor omului şi a persoanelor cu dizabilităţi".

"Legea era mult prea importantă ca să fie sancţionată cu un vot împotrivă. De aceea, noi (n.r. ALDE) am votat pentru şi sperăm ca acele mici imperfecţiuni pe care le-am sesizat aici să fie îndreptate la Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională", a spus Bădulescu.

Cu toate că au votat alte iniţiative legislative, Senatul nu a putut dezbate şi vota, în şedinţa din 19 noiembrie, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, din cauza lipsei de cvorum. După o şedinţă de consultări a liderilor de grup, în plen au fost înregistraţi ca fiind prezenţi doar 27, număr insuficient pentru continuare lucrărilor. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la şedinţa de plen a Senatului din data de 21 noiembrie. După votul asupra mai multe proiecte de lege, forul superior nu a întrunit din nou cvoruml necesar pentru a vota Legea pensiilor.

Prin urmare, iniţiativa a fost amânată în două rânduri la votul în Senat, care este primă Cameră sesizată pe proiect.

Comisia pentru muncă a Senatului a adoptat, în urmă cu două săptămâni, un raport de admitere cu amendamente la proiectul legislativ privind sistemul public de pensii. Raportul a fost adoptat cu şase voturi "pentru" şi trei abţineri.

În legătură cu amendamentele PNL şi UDMR adoptate în şedinţa Comisiei pentru muncă a forului superior al Parlamentului, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că acestea au vizat "doar unele scăpări" în textul propus de Guvern.

"Modificări - să spunem scăpări ale noastre din lege, cu care am fost de acord să treacă pentru că vrem o lege mai bună. Nu am acceptat niciun fel de amendament care ar fi avut un impact mai mare, pentru că orice ban în plus (...) peste suma deja dublă a bugetului asigurărilor ar duce la inaplicarea legii şi cred că nu ne dorim niciunii acest lucru. Ne dorim pensii dublate faţă de 2016 şi, prin această lege, asta se întâmplă", a afirmat Olguţa Vasilescu, la finalizarea dezbaterilor şi votului în Comisia de muncă a Senatului.

Potrivit unui amendament adoptat de Comisia de specialitate, "în sistemul public de pensii este considerată perioadă asimilată cea în care asiguratul a beneficiat, începând cu 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap de până la 7 ani". În varianta propusă de Guvern era vorba despre copii cu handicap de până la 3 ani.

Comisia pentru muncă a mai stabilit că persoanele care au fost privaţi de libertate sau deportaţi în străinătate, după data de 23 august 1955, au dreptul la pensie pentru limită de vârsta, cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu câte 6 luni pentru fiecare an în care au fost închise sau deportate.

"Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, cu câte 6 luni, pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate, după data de 23 august 1944 şi/sau de prizonierat, în situaţia persoanelor cărora le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă, în vondiţiile prevăzute la art 1 din Decretul-lege nr 118/1990, republicat" prevede amendamentul adoptat de Comisia de specialitate.

Mmebrii Comisiei au stabilit că listele cu privire la locaţia unităţilor sanitare de specialitate se vor afişa public atât la sediul CNPP şi la sediile fiecărei case teritoriale de pensii, cât şi pe site-ul instituţiilor.

De asemenea, Comisia de muncă a modificat articolul referitor la pensia de urmaş, înlocuind sintagma "pensionatul urmaş" cu "copilul beneficiar al pensiei de urmaş".

Articolul prevede: "În sistemul public de pensii plata indemnizaţiei/pensiei pentru însoţitor se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cazuri: copilul beneficiar al pensiei de urmaş, prevăzut la art 75 lit a), care a împlinit vârsta de 16 ani şi nu face dovada continuării studiilor".

Guvernul a adoptat, în şedinţa din 10 octombrie, noul proiect al Legii Pensiilor.

Proiectul prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, pentru ca, din anul 2022, să fie aplicată noua formulă de calcul bazată pe Valoarea Punctului de Referinţă (VPR): 1.265 de lei în 2019; 1.775 de lei în 2020; 1.875 de lei în 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global şi altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuţii.

Din anul 2022, Valoarea Punctului de Referinţă va fi indexată, anual, cu inflaţia şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, fără a lua în calcul întoarcerea sarcinii fiscale. De altfel, pensiile nu mai sunt purtătoare de CAS şi CASS, aceasta fiind una dintre primele măsuri adoptate după schimbarea guvernării din 2016, a precizat Ministerul Muncii.

Noul proiect introduce sintagma contribuţii „datorate şi plătite”, pentru calculul pensiei. Asta ca urmare a faptului că, în trecut, au fost numeroase cazurile în care angajatorii nu achitau taxele către stat.

Pentru a nu dezavantaja angajaţii, noua prevedere va fi luată în calcul doar pentru perioadele lucrate ulterior anului 2021, atunci când legea va produce efecte complete. Angajaţii nu vor fi penalizaţi pentru perioade lucrate anterior anului 2021, în cazurile în care angajatorii nu le-au achitat taxele.

În paralel, proiectul de lege prevede şi debirocratizarea şi accesul online la informaţiile despre propriile contribuţii. Astfel, ANAF va transmite către Casa Naţională de Pensii Publice sumele datorate şi plătite pentru fiecare salariat. Cetăţenii se vor putea informa de pe site-ul CNPP cu privire la stagiul de cotizare realizat, venitul obţinut şi sumele achitate drept contribuţii. În cazul în care vor constata ca angajatorii nu le achită contribuţiile vor putea sesiza organele abilitate.

Printre noutăţile aduse de această iniţiativă legislativă se numără introducerea masteratului şi a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultăţii, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creşterea copilului, şomajului indemnizat, deportării, prizonieratului şi detenţiei politice, prevăzute de legislaţia în vigoare.

În proiectul noii legi este menţinut contractul de asigurare facultativă, care suferă, totuşi, câteva modificări. Astfel, dacă în actuala lege poate fi plătit doar pentru 5 ani consecutivi retroactivi, pe viitor, persoana îşi va putea alege perioade diferite necontributive ca să totalizeze 5 ani.

Plata se va putea face în rate, dar nu mai târziu de un an de la încheierea contractului. În cazul neplăţii integrale, se va lua în calcul suma parţial achitată. În prezent, asigurarea facultativă se face la nivelul salariului minim, dar în practică s-a demonstrat că aceasta nu asigură nici măcar pensia minim garantată, astfel că s-a decis folosirea salariului mediu ca indicator. Acest tip de contract se încheie doar în cazul persoanelor care au realizat stagiul minim de 15 ani. Sunt menţinute şi prevederile referitoare la contractul de asigurare pentru perioadele viitoare încheierii lui, cu noua bază de calcul.

De asemenea, au fost coborâte pragurile de reducere a vârstelor de pensionare de la 6 ani la un an pentru condiţii deosebite, şi de la 2 ani la un an pentru condiţiile speciale. De exemplu: pentru un an realizat în condiţii deosebite vârsta se reduce cu 3 luni, iar pentru un an realizat în condiţii speciale vârsta se reduce cu 6 luni.

Proiectul legislativ defineşte şi vârsta standard de pensionare.

"Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa 5. Stagiul complet de cotizare este de 15 ani , atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi", prevede proiectul legislativ.

Senatul este prima Cameră sesizată pentru proiectul de lege privind sistemul public de pensii, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Ministrul Muncii, despre Legea pensiilor: Mergem pe principiul - pentru muncă egală, pensie egală

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, după ce Senatul a adoptat Legea pensiilor, că aceasta repară multe inechităţi şi că speră ca pâna la finalul anului să intre în vigoare. Ministrul susţine că legea se bazează pe principiul contributivităţii „pentru muncă egală, pensie egală”.

„Această lege repară multe inechităţi existente în lege şi mergem pe principiul fundamental al contrubutivităţii şi anume pentru muncă egală, pensie egală. Sunt multe chestiuni care sunt reparate aici. Pentru că am fost directorul unei Case de Pensii pot să vă spun că avem probleme cu sporurile asupra cărora pensionarii nu mai puteau găsi documente din lipsa arhivelor, cu un nou sistem de calcul al pensiei, cu majorări clare şi specificate foarte bine şi respectate în principal acele majorări din programul de Guvernare. Este un vot important, noi ne dorim ca până la finalul anului să adoptăm această lege foarte importantă pentru noi şi pentru români”, a declarat după şedinţa de plen a Senatului, ministrul Muncii, Marius Budăi.

El a fost întrebat când poate primi prima pensie o persoană care a primit decizia de pensionare în luna noiembrie.

„Pensia se plăteşte lună pe lună. Nu plătim ca la salarii. În luna decembrie se iau pensiile aferente lunii noiembrie. Pentru a putea realiza acest deziderat avem nevoie ca până pe data de maxim 10 noiembrie să avem transmise către Casa Naţională toate calculele. Sunt mulţi paşi care trebuie repectaţi. Clar că după data de 10 când intră o decizie de recalculare, o decizie de pensie nouă, orice tip de decizie de acest fel, clar că va intra în luna următoare, în calendarul stabilit pentru următoarea lună. Prima dată când se pune în plată decizia de pensionare, de la data intrării în vigoare a deciziei până atunci primeşte toţi banii. Este o procedură de foarte mulţi ani”, a adăugat Budăi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici