Legenda Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. De ce este important pentru religia ortodoxă

  • Sfântul Dimitrie a trăit în cetatea Tesalonicului din Grecia, în secolul al IV-lea, în timpul împăraţilor romani Diocleţian şi Galeriu, numit şi Maximian
  • Militar de carieră, a fost printre primii creştini care l-au recunoscut pe Iisus Hristos şi l-au acceptat ca pe Dumnezeu adevărat
  • Pentru credinţa sa, Dumitrie a plătit cu viaţa
Urmărește
5036 afișări
Imaginea articolului Legenda Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. De ce este important pentru religia ortodoxă

Legenda Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. De ce este important pentru religia ortodoxă

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este prăznuit în fiecare an pe data de 26 octombrie. Despre viaţa sa, nu se cunosc foarte multe detalii, decât că a fost militar de carieră şi a trăit în secolul IV, în vremea împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305).

În acea perioadă, să fii creştin era un lucru periculos, mai ales că împăraţii încă se închinau la zei şi nu voiau sub nicio formă să adopte dogma creştină.

În cetatea Tesalonicului unde locuia, Dimitrie nu a ascuns faptul că este creştin, ba chiar era bucuros să mărturisească întru Hristos. Pentru astfel de fapte, creştinii erau întemniţaţi, torturaţi şi trimişi să lupte în arenă cu gladiatorii.

Potrivit legendei, Nestor, un tânăr creştin, cere binecuvântarea lui Dimitrie să-l înfrângă în luptă pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase. Dimitrie l-a însemnăt cu semnul sfintei cruci pe frunte şi i-a spus: "Du-te şi pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi".

Prin rugaciunele Sfântului Dimitrie, Nestor reuşeşte să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian porunceşte ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu suliţele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.

Originea numelui Dimitrie

Originea numelui Dimitrie e grecească şi aminteşte de vechea zeiţă Demeter. Creştinismul a impus numele masculin Demetrios, explicat uneori ca simplificarea lui demometer, "maica poporului” (demos = popor; meter = mama), pronunţat în neogreacă dimomitir. La noi, pe lângă numele bărbăteşti Dumitru, Dimitrie, cu prescurtări  precum Mitrea, Mitru, Mitu, Dima şi diminutive ca Mitruş, Mitruţ, Mitrel, Mitrica, Mituş, Mitel, Mitică, iar uneori Mitty, sub influenţa occidentală, există şi numele femeiesc Dumitra, de unde Miţa şi alte forme diminutivale.

Cele mai frumoase urări de Sfântul Dumitru

  1. Fie că toate împlinirile, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sf. Dumitru cât mai frumoasă!
  2. Îţi urez că ziua numelui să îţi aducă o rază de soare, să ai inima plină de speranţa iar anii ce vin să îţi aducă numai împliniri şi bucurii. La mulţi ani Dumitru!
  3. Să ai o zi frumoasă. Să te bucuri de numele pe care-l porţi, să fii fericit, iubit şi bucuros. La mulţi ani, Dumitru!
  4. Sfântul Dumitru să-ţi dea sănătate şi putere să lupţi pentru idealurile tale. Să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii şi fericire alături de cei dragi. Cel mai frumos la mulţi ani transmit celui mai frumos nume, Dumitru.
  5. La mulţi ani şi cât mai mulţi bani şi sănătate pentru că e mai scumpă de cât toate! În această zi specială îţi doresc numai bine, multă fericire, îndeplinirea tuturor dorinţelor, şi fie că Sfântul Dumitru să te călăuzească mereu în viaţă.
  6. Multă sănătate, putere de muncă şi împlinirea dorinţelor atât pe plan profesional cât şi pe cel privat. Să îţi dea Dumnezeu sănătate şi linişte în suflet. Să ţi se împlinească visele şi să te poţi bucură de tot ce ai! La mulţi ani Dumitru şi abia aştept că să sărbătorim această frumoasă zi.
  7. Onomastică plină de voie bună. La mulţi ani Dumitru! La mulţi ani, de ziua numelui! Ziua numelui pe care li porţi să îţi aducă noroc şi bucurii! Să ne trăieşti! La mulţi ani de Sf. Dumitru!
  8. La mulţi ani şi voioşie, Domnul alături să-ţi fie, bucurii să-ţi dăruiască şi nimic să nu-ţi lipsească! La mulţi ani Dumitru!
  9. Sper să fiu primul care îţi spune la mulţi ani de această zi deosebită în care se sărbătoreşte ziua Sfântului Dumitru.
  10. La mulţi ani, Dumitriţa! Să fii fericită şi mereu însoţită de cei care merită să te iubească. La mulţi ani, Dumitriţa!

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici