- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.02.2018, 06:00)
- Departamentul Politic
LEGILE JUSTIŢIEI: Curtea Constituţională dezbate astăzi contestaţia la modificarea Legii 317/2004 privind organizarea CSM
Curtea Constituţională dezbate marţi contestaţia PNL la modificările Legii 317 privind organizarea şi funcţionarea CSM, după ce magistraţii s-au pronunţat pe alte două legi care vizează modificări în sistemul judiciar.
Urmărește
675 afișări
CCR dezbate marţi contestaţia la modificarea Legii 317/2004 privind organizarea CSM
În privinţa modificărilor aduse Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM, PNL critică existenţa unor vicii de neconstituţionalitate de natură a invalida proiectul de lege în ansamblul său, atât în raport cu modalitatea de adoptare, cât şi în raport cu reglementări contrare Constituţiei.
PNL argumentează, în textul sesizării, că a fost încălcată prevederea constituţională privind autonomia celor două Camere ale Parlamentului, atât în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de a formula amendamente, cât şi în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea raportul comisiei sesizate în fond.
De asemenea, un alt argument este că s-a încălcat dreptul de iniţiativă legislativă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
„Comisia Specială Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei a luat în discuţie şi a aprobat amendamente formulate de alte subiecte de drept decât cele care au drept de iniţiativă legislativă”, se arată în textul sesizării.
Totodată, se precizează că iniţiativa legislativă a încălcat principiul constituţional al bicameralismului, prin faptul că mai multe articole din textul adoptat de Senat nu a făcut parte din textul iniţiativei legislative dezbătute iniţial în Comisia specială şi nici nu a fost dezbătut şi adoptat în prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor
În acelaşi timp, PNL consideră că legea restrânge, cu încălcarea prevederilor constituţionale, cadrul de alegere a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
„Totodată, este restrâns dreptul procurorilor de a candida, de a alege şi de a fi aleşi în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, şi dreptul judecătorilor de a candida, de a alege şi de a fi aleşi în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii este restrâns. Este operată o discriminare în rândul membrilor CSM (magistraţi vs. reprezentanţi ai societăţii civile). Cu alte cuvinte, judecătorii nu îşi pot exprima opţiunea pentru funcţia de vicepreşedinte, procurorii nu o pot face pentru funcţia de preşedinte, în vreme ce reprezentanţii societăţii civile o pot face. Mai menţionăm şi faptul că este restrânsă posibilitatea ca preşedintele şi vicepreşedintele CSM să provină din rândul judecătorilor, precum şi posibilitatea ca ambele funcţii să fie ocupate de membri ai CSM care provin din rândul procurorilor”, se precizează în textul sesizării.
Senatul a adoptat, în 21 decembrie 2017, în calitate de for decizional, proiectul de modificare a Legii 317/2004 privind funcţionarea CSM, printre cele mai importante prevederi fiind cea referitoare la Inspecţia Judiciară, care va funcţiona ca structură cu personalitate juridică în cadrul CSM.
Curtea Constituţională s-a pronunţat până acum pe contestaţiile la modificările legilor 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
În ceea ce priveşte modificările la Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, Curtea Constituţională a României a decis că mai multe dispoziţii sunt neconstituţionale şi a cerut redefinirea erorii judiciare şi a relei credinţe, dar şi a gravei neglijenţe.
Legat de modificările aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, CCR a admis parţial criticile de neconstituţionalitate. Curtea a stabilit însă că nu este nicio problemă de neconstituţionalitate legat de înfiinţarea unei secţii speciale pentru anchetarea procurorilor şi judecătorilor.
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: S-a câştigat marele premiul la Loto 6/49, în valoare de două milioane de euro. Din ce judeţ provine câştigătorul, care a dat doar 14,50 lei pe bilet
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe