Legume „tratate” cu bondari, în loc de pesticide, în Buzău | FOTO, VIDEO

Bondari în loc de stimulent de coacere şi prădători naturali pentru daunători. Aşa sunt crescute legumele în mai multe sere din localitatea Cochirleanca din Buzău, agricultorii spunând că roşiile produse natural sunt mai gustoase, chiar dacă sunt mai scumpe.

Urmărește
2189 afișări
Imaginea articolului Legume „tratate” cu bondari, în loc de pesticide, în Buzău | FOTO, VIDEO

Legume „tratate” cu bondari, în loc de pesticide, în Buzău

Este forfotă mare, în această perioadă, în serele din Buzău. Oamenii culeg roadele muncii lor, şi anume legumele care de altfel le asigură şi traiul de zi cu zi.

Primele care au ajuns pe tarabe sunt roşiile.

Printre agricultorii care se pot lăuda că produc legume sănătoase se numără şi Mircea Tatu, din Cochirleanca. Bărbatul are 12 solarii care se întind pe o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi. Nu prea are timp să stea. Este mult de muncă în această perioadă, chiar dacă este ajutat de familie.

„Nu stăm niciodată. Iarna am plantat în solariile mari. În noiembrie am pus sămânţa. Nu există pauză. Dar ne place, altfel nu ne apucam. Avem producţie bună. Pe 28 martie am scos la vânzare primele roşii. Avem clienţi vechi şi mulţi”, a declarat Tatu.

Acesta a spus că până acum a recoltat aproximativ 500 de kilograme de tomate. Le vinde cu 15 lei kilogramul, dar „marfa bună întotdeauna se caută”.

Tomatele pe care le produce nu sunt stropite cu insecticide sau pesticide.

„Sunt şi gustoase şi sănătoase. Fac orice test, o sa iasă zero la insecticide sau pesticide. Noi nu folosim stimulent de coacere. În locul lui folosim bondari. Avem o firmă care îi aduce şi băgăm bondarii în solar şi ei îşi fac treaba. Nu putem să stropim cu nimic. Insectele dăunătoare le eradicăm cu prădători naturali. Totul este biologic, chimic nimic. Pentru mană folosim zeamă bordeleză”, a mai spus Mircea Tatu.

Acesta produce astfel de legume de 2 ani, însă s–a apucat de legumicultură acum 11 ani.

Pe lângă roşii cultivă castraveţi, gogoşari, vinete sau capia, „mai puţin verdeţuri”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici