- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.02.2013, 18:11)
- Andrei Dumitrescu , Laura Mitran
Leii şi urşii lui Nuţu Cămătaru sunt deţinuţi ilegal. Vor fi ridicaţi în cel mult o zi - VIDEO
Cei patru lei şi cei doi urşi de pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru sunt deţinuţi ilegal, au constatat luni comisarii Gărzii de Mediu care au făcut verficări la faţa locului, reprezentanţii instituţiei precizând că în cel mult o zi animalele vor fi ridicate şi relocate.
Urmărește
1729 afișări
Leii şi urşii lui Nuţu Cămătaru sunt deţinuţi ilegal. Vor fi ridicaţi în cel mult o zi - VIDEO
Trei comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) - Comisariatul General au descins luni pe proprietatea lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, alături de forţele de ordine, pentru a face verificări privind deţinerea animalor sălbatice.
La faţa locului, comisarii GNM au constat că pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru sunt crescuţi patru lei - doi adulţi şi puii lor - şi doi urşi, fără documentele aferente. Prezenţa unor cerbi sau căprioare, vehiculată anterior controlului, nu s-a confirmat.
Celelalte animale de pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru, printre care cai şi canari, sunt deţinute în legalitate, au precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Papa Francisc îi avertizează pe liderii mondiali despre riscurile Inteligenței Artificiale și impactul asupra adevărului
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Totodată, reprezentanţii GNM au spus că leii şi urşii deţinuţi ilegal vor fi relocaţi în cel mult o zi.
În urma discuţiilor cu ONG-uri de mediu, dar şi cu Poliţia şi Jandarmeria, Garda de Mediu urmează să stabilească unde şi cum să transporte animalele aflate la ferma lui Nuţu Cămătaru.
Reprezentanţii GNM au precizat anterior pentru MEDIAFAX că cei doi urşi de pe proprietate vor fi duşi la Rezervaţia de la Zărneşti.
Un comisar al Gărzii de Mediu a mers sâmbătă la casa lui Nuţu Cămătaru, dar nu a fost lăsat să intre. Instituţia a făcut demersurile, prin Poliţie, pentru primirea unui mandat, în baza căruia să poată intra pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru MEDIAFAX că, în urma percheziţiilor făcute vineri, la ferma lui Nuţu Cămătaru au găsit doi urşi, patru lei, doi cerbi carpatini, 20 de câini de rasă, 30 de cai de rasă, dintre care unii sunt pursânge olandezi al căror preţ ar ajunge la 100.000 de euro, precum şi mai multe păsări exotice.
Totodată, anchetatorii au găsit pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru un cal tranşat, despre care acesta ar fi spus că era bătrân şi foarte bolnav, fiind tranşat pentru a fi dat de mâncare animalelor pe care le deţine.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) au declarat pentru MEDIAFAX că instituţia nu emite persoanelor fizice autorizaţie pentru deţinerea de animale sălbatice.
"Emitem autorizaţie de mediu numai pentru grădini zoologice şi centre de reabilitare şi îngrijire a animalelor sălbatice", a spus Mirela Pantilie, directoarea Direcţiei Biodiversitate din ANPM.
Conform articolului 9, alineatul 1 din Legea 205/2004 privind protecţia animalelor, "deţinătorii de animale pot deţine animale sălbatice, potrivit legii, numai dacă sunt autorizaţi de direcţia veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti".
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au precizat pentru MEDIAFAX că nu s-a solicitat niciun aviz pentru deţinerea de animale săbatice pe proprietatea fraţilor Cămătaru.
Aceştia au menţionat că nu sunt deţinute legal animale sălbatice de către persoane fizice în România, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a obţine o astfel de autorizaţie fiind foarte stricte.
În afara grădinilor zoologice şi centrelor de îngrijire a animalelor, mai pot fi deţinute, "pe o perioadă determinată de timp, în vederea îngrijirii şi recuperării fizice", animale sălbatice aflate în impas de supravieţuire, cu acordul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, potrivit articolului 9, alineatul 3, din Legea 205/2004.
Liderii clanului Cămătarilor, Ion şi Vasile Balint, precum şi Radu Cristian Roşca, liderul grupării Sportivilor, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile în urma unei decizii din 23 februarie a Tribunalului Bucureşti.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
astăzi, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria