Ultimele informaţii despre campania de vaccinare. Zero reacţii adverse raportate pentru serul de la Moderna în 24 de ore
Potrivit datelor puse la dispoziţia Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, marţi erau vaccinate în total 666.942 de persoane, din care 38.807 doar în ultimele 24 de ore.
Cu prima doză de vaccin Pfizer au fost vaccinate 363.330 de persoane, iar cu doza a doua 263.213 persoane. În ceea ce priveşte serul Moderna, acesta a fost administrat unui număr de 40.399 de persoane.
În ultimele 24 de ore nu au fost semnalate reacţii adverse ale persoanelor vaccinate cu Moderna, dar au fost înregistrate 47 de reacţii adverse ale persoanelor vaccinate cu Pfizer.