Libanezul Said Baaklini deferit justiţiei de DNA pentru o evaziune de aproape 30 de milioane de euro

Said Baaklini a fost deferit justiţiei de procurorii DNA, care îl acuză de evaziune fiscală prin rambursări ilegale de TVA şi evidenţierea în actele contabile a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, prejudiciul fiind de aproape 30 de milioane de euro.

Urmărește
203 afișări
Imaginea articolului Libanezul Said Baaklini deferit justiţiei de DNA pentru o evaziune de aproape 30 de milioane de euro

Libanezul Said Baaklini deferit justiţiei de DNA pentru o evaziune de aproape 30 de milioane de euro (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au deferit justiţiei pe Said Baaklini, asociat şi administrator al societăţii Libarom Agri, pe care îl acuză de iniţiere/constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi două fapte de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

Alături de acesta va fi judecată Florentina Silvia Băbucă, administratorul societăţii Business Solution Investments, acuzată de aderare la un grup infracţional organizat, două fapte de evaziune fiscală în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul transmis instanţei de judecată, procurorii arată că Baaklini a iniţiat şi a constituit un grup infracţional organizat, la care a aderat Florentina Silvia Băbucă în calitate de administrator al Business Solution Investments, precum şi alte persoane, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale către stat şi de obţine fără drept sume de bani, cu titlu de rambursări TVA.

Baaklini, notează procurorii, a coordonat grupul prin acţiuni concrete constând în negocieri de contracte, înregistrarea documentelor contabile ale societăţilor Business Solution Investments, Mike Trading & Investment, Rhino Group Technology, prin intermediul Libarom Agri (societate în care avea calitatea de unic administrator/asociat) şi stabilirea sediului social/punctelor de lucru pentru toate societăţile la aceeaşi adresă.

Planul infracţional conceput de Baaklini, se arată în rechizitoriu, a vizat activităţi de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive pe de o parte, iar, pe de altă parte, obţinerea, cu încălcarea legii, a unor sume de bani cu titlu de rambursări de la bugetul de stat.

Băbucă, sprijinită de Baaklini şi de alte persoane, a înregistrat în contabilitatea societăţii Business Solution Investment documente care nu au avut la bază operaţiuni reale, respectiv livrări de motoare către o societate din Bulgaria, precum şi cheltuieli fictive.

Prin infracţiunile reţinute, inculpaţii au cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 126.108.501 lei, echivalentul a 29.945.224 de euro.

Prejudiciul total a rezultat din obţinerea fără drept, de către Baaklini, în calitate de administrator al Libarom Agri, a rambursării de TVA în sumă de 27.061.981 de lei, echivalentul a 6.310.949 de euro, evidenţierea în contabilitate, de către Băbucă, sprijinită de Baaklini, a unor cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, precum şi evidenţierea altor operaţiuni fictive ( tranzacţia livrare mărfuri intracomunitare) ceea ce a condus la un prejudiciu de 99.046.520 de lei, echivalentul a 23.634.275 de euro.

Pentru recuperarea pagubei produse prin infracţiune anchetatorii au pus sechestru asigurător pe bunurile imobile şi conturile bancare ale Florentinei Băbucă şi Said Baaklini precum şi asupra bunurilor mobile şi imobile ale părţilor responsabile civilmente, societăţile Libarom Agri, Robirra Group, Mike Trading & Investment şi B&B Business Solution Investment, controlate de Said Baaklini.

De asemenea, arată anchetatorii, a fost pus sechestru asigurător şi pe banii aflaţi sau viraţi ulterior în conturile bancare deschise de Baaklini şi Băbucă şi de părţile responsabile civilmente, până la concurenţa sumei de 99.000.000 de lei.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Bucureşti.

Într-un alt dosar, în februarie 2011, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Said Baaklini, asociat şi administrator la SC Libarom Agri SRL, pentru că ar fi cerut restituiri ilegale de TVA de 60 de milioane euro, după ce UCM Reşiţa i-a vândut patru motoare nefuncţionale, aflate pe stoc de peste 20 de ani, la un preţ de 50 de ori mai mare.

Baaklini a fost acuzat de tentativă de stabilire cu rea-credinţă a taxelor având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, precum şi pentru asociere în vederea săvârşirii acestei fapte, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Alături de acesta sunt judecaţi Adrian Chebuţiu şi Coriolan Adrian Preda, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al UCM Reşiţa, respectiv director executiv al societăţii la data faptelor, precum şi Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa.

Dosarul este pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, următorul termen fiind stabilit în 10 mai.

Said Baaklini a fost vizat şi în dosarul privind fraudarea societăţii Rodipet cu 35,5 milioane de euro.

În iulie 2011, procurorii DIICOT au făcut percheziţii la locuinţa lui Baaklini şi la sediul şi punctele de lucru ale firmei sale, Libarom Agri SRL, acesta fiind ulterior audiat.

Percheziţiile au fost făcute în cadrul dosarului privind activitatea infracţională derulată prin intermediul SC Rodipet SA (SC Network Press Concept SA) de către mai multe persoane, printre care Hassan şi Mehdi Awdi, precizau atunci anchetatorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici