Liberalul Cristian Olteanu a fost operat, starea sa rămâne gravă
Liberalul Cristian Olteanu a fost operat la începutul săptămânii pentru rezolvarea uneia dintre fracturile craniene, starea acestuia rămâne încă gravă, având dificultăţi de vorbire, agresorii politicianului nefiind găsiţi încă de poliţişti.

Liberalul Cristian Olteanu a fost operat, starea sa rămâne gravă (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
"Pacientul a fost internat având trei fracturi craniene. A fost operat luni pentru rezolvarea uneia dintre fracturi, pacientul înţelege tot ceea ce i se spune, dar are în schimb greutăţi de vorbire", a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Bogdan Popescu.
Medicul Popescu a spus că Olteanu ar putea rămâne până la sfârşitul săptămânii în clinica de neurochirurgie a spitalului şi că va începe un program de recuperare.
Cristian Olteanu, preşedintele PNL Sector 5, este tatăl fetiţei care a fost bătută de bona Lovinica Dinu, aceasta fiind condamnată definitiv, marţi, de către Tribunalul Bucureşti, la amendă penală de 1.000 de lei şi la plata sumei de 1.000 de lei cu titlul de daune morale, pentru lovire şi alte violenţe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
PNL arăta, într-un comunicat de presă, că liderul organizaţiei Sector 5, Cristian Olteanu, a fost agresat de un grup de indivizi necunoscuţi, când ieşea din scara blocului unde locuieşte, liberalii menţionând că până acum nu au niciun indiciu care să conducă la ideea că ar putea fi vorba de o agresiune de natură politică.
Parchetul Judecătoriei Sectorului 6 a înregistrat dosarul şi face cercetări sub acuzaţia de loviri sau alte violenţe, toate indiciile conducând la ipoteza unei răzbunări, întrucât liberalul nu a fost jefuit, susţin surse judiciare.
În cazul agresiunii asupra lui Cristian Olteanu, procurorii au început urmărirea penală "in rem", au declarat surse judiciare.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

