Lider AFDPR:Cei contra cărora am ieşit în stradă s-au întors mari revoluţionari cu merite depline

În decembrie 1989, a fost printre primii care au intrat în sediul Securităţii din Braşov ca să vadă "cu ochii liberi" cotloanele unde cu zeci de ani în urmă a fost plimbat cu ochii legaţi, interogat, bătut şi înjurat pentru curajul de a spune "Nu". Nu se consideră un mare revoluţionar. Nici măcar nu are "patalama" de revoluţionar.

Octav Bjoza, inginer de profesie, fost deţinut politic, acum în vârstă de 71 de ani, este în prezent preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România (AFDPR). După 1989, a luptat neîncetat pentru a demasca crimele comunismului şi pe securiştii şi infomatorii Securităţii care au devenit peste noapte "mari revoluţionari cu acte în regulă şi merite depline".

Revoluţionarii fără "patalama"

Nu şi-a pierdut o clipă umorul şi debordează de optimism şi energie. Deşi au trecut 20 de ani de atunci, Octav Bjoza îşi aduce bine aminte zilele de 21 şi 22 decembrie 1989 de la Braşov.

"Era 21 decembrie şi era zarvă mare la ICA Ghimbav. Un ins mic de statură şi cu capul mare era invitat să le vorbească muncitorilor despre ceea ce se întâmplă la Timişoara, apoi să îi încoloneze şi să meargă către centrul oraşului la judeţeana de partid", îşi începe Bjoza povestea.

Povesteşte cum muncitorii de la Intreprinderea de Construcţii Aeronautice (ICA) Ghimbav, unde lucra şi el ca inginer, au fost încolonaţi pentru marşul către centrul Braşovului, apoi cum au apărut câteva camioane cu scutieri, adică "mascaţii de azi" şi cum superiorii acestora au ordonat deschiderea focului.

"S-a ordonat deschiderea focului şi s-a tras. Dar au tras în aer, la 45 de grade, fără niciun dubiu cu muniţie de război. Dovada că era muniţie de război este că le cădeau crengi de copaci în cap muncitorilor. În oraş mai erau dispozitive, baraje, dar nu a tras nimeni în ei. Iar eu de mare revoluţionar ce eram mă ţineam de ei aşa la 20-50 de metri, să văd ce iese. De curios, de gură-cască", îşi aduce aminte Bjoza.

El îşi aminteşte şi de "un alt revoluţionar fără patalama", Ioan Demi, care era în fruntea coloanei de muncitori de la mai multe fabrici din Braşov şi îi mobiliza pe aceştia să lupte contra sistemului.

"Dar cine sare în faţa lor pentru a-i opri? Cei care sunt acum mari revoluţionari, care au reuşit în aceşti 20 de ani să strângă averi de nu le vezi cu ochii. Au devenit revoluţionari după şase-şapte ani cu averi de nu le poţi cuprinde cu privirea. Au fugit pe geam şi s-au întors mari revoluţionari", a mai spus fostul deţinut politic.

Ziua cea mare

A urmat apoi "ziua cea mare", 22 decembrie, când spiritele se încinseseră, iar mulţi oameni se temeau să mai meargă la serviciu. În schimb, curajoşii au ieşit din nou în stradă. Printre ei şi Bjoza, atunci în vârstă de 51 de ani. Îşi aduce aminte şi de un stâlp al unui felinar din centrul oraşului de care erau agăţate un bocanc, o bucată de slănină şi un fel de salam, "dar din ăla de nu îl mai poţi mânca, pentru că altfel era foame mare".

"Se mâncau atunci doar picioare de porc şi gheare de pasăre. Nici muşte nu găseai pe atunci prin galantare că mureau de foame. Nu trebuia să dai cu spray insecticid, că plecau singure", spune cu ironie amară Bjoza.

În cursul dimineţii de 22 decembrie, au început să curgă puhoaie de muncitori şi studenţi către centru, iar cuvintele "magice" "Dictatorul a fugit" au creat un haos de nedescris. Cordonul de militari s-a rupt, iar aceştia au început să pactizeze cu mulţimea. Primul lucru pe care l-a făcut inginerul de la ICA a fost să fugă direct spre sediul Securităţii, unde a ajuns primul. Acolo i-a găsit pe unii dintre securişti care nu reuşiseră încă să fugă şi care aveau de-acum atitudine de mari revoluţionari.

"Cunoscând drumul spre Securitate, întrucât mai avusesem de-a face cu el, am ajuns primul la poartă, unde doi tineri «karatişti civili» ne aşteptau cu pâine şi sare, adică grilaje de fier, încercare de intimidare şi forţă. La ce-am venit aici? Să bat, să ucid, să distrug, să incendiez? Nu! În niciun caz! Am venit să dau o mână de ajutor, dacă va fi nevoie, şi, totodată să-i văd pe tovarăşi ce mutre vor face când vor da ochii cu noi", mai spune Boza.

I-a găsit acolo pe locotenent colonelul Bucur - şeful Securităţii Braşov de atunci, adjunctul său, Niţu - "de departe cel mai inteligent dintre toţi", un tânăr securist Fodor, unul Mladin, unul Vlad şi Valentin Muşat. "Iată doar câteva nume. Sunt de necontestat aceşti ofiţeri de securitate şi nu pot decât să recunoască că erau acolo" spune cu tărie Octav Bjoza.

Suveniruri din sediul Securităţii

"Eu am intrat şi am început să caut locurile pe care le bănuiam, pentru că în timpul anchetelor circulam legaţi la ochi, cu nişte ochelari speciali ca de motociclist aşa cu sticlă mată sau cu tablă. Încercam să identific după zeci de ani traseele unde m-au bătut canaliile, în '58, care mai trăiesc unii dintre ei. N-am fost unul dintre marii luptători anticomunişti care au suferit cel mai mult, dar pentru că am fost încăpăţânat de acasă n-am vrut să recunosc că făceam parte dintr-o organizaţie şi de asta poate m-au bătut mai mult decât pe alţii", îşi aminteşte fostul deţinut politic.

A găsit multe uşi încuiate sau baricadate, dar simţea că după acele ziduri bat nişte inimi. Îşi aminteşte şi de o ţigară fumegândă lăsată într-o scrumieră şi de nişte haine de căpitan abandonate în grabă sub un birou. În timp ce "bântuia" prin sediul Securităţii copleşit de amintiri, şi-a dat seama că nu mai putea ieşi de acolo deoarece securiştii se baricadaseră, cu tot cu "intrus", în incintă. Totuşi, s-a gândit că nu poate pleca de acolo fără să îşi ia ceva suveniruri: două bucăţi de ramă ale unui tablou cu Nicolae Ceauşescu, o frântură de coadă de steag, un cotor din operele lui Ceauşescu...

"Apoi m-am gândit că nu pot dovedi că am fost în sediul Securităţii cu astfel de suveniruri, pentru că aş fi putut să le iau de oriunde. Şi atunci m-am gândit: ia să le iau eu firma de pe uşa unui birou, o tăbliţă de aluminiu eloxat. Aproape se însera când am hotărât să plec, dar nu înainte de a-mi lua ca amintire plăcuţa de la parter, colţ cu scara doi, pe care sta scris «punct documentar»", mai spune Bjoza.

Falşii revoluţionari şi privilegiile neruşinate

Octav Bjoza trăieşte o mare dezamăgire după 20 de ani de "libertate" şi continuă să se revolte. E revoltat de faptul că, chiar dacă ne-am îndepărtat de evenimentele din decembrie '89, numărul revoluţionarilor s-a înmulţit "ca ciupercile pe pajişte după ploaie".

"Când eram copil şi mergeam după ciuperci sub fiecare balegă uscată erau câte patru-cinci ciuperci. Aşa au apărut şi revoluţionarii. De ce? Pentru privilegii neruşinate, date de un Parlament tot de impostori, de un parlament în care şi-au găsit loc securişti, miliţieni, activişti ai Partidului Comunist, profesori de la «Ştefan Gheorghiu» şi Şcoala de Securitate de la Băneasa. Aştia împânzeau Parlamentul României în '90-'92. Adică cei împotriva cărora noi am ieşit în stradă", a mai spus actualul preşedinte al AFDPR.

Tinerii braşoveni şi-au făcut auzit primii strigătul împotriva regimului comunist, încă din noiembrie 1987, intrând astfel definitiv în legendă. Au fost primii care au avut curajul să spună "Nu", cu orice risc.

"Patriotismul tineretului braşovean a intrat definitiv în legendă. Şi când spun asta mă gândesc la tinerii care au participat la revolta din 15 Noiembrie '87, mă gândesc la tinerii care şi-au jertfit viaţa, care au rămas invalizi pe viaţă, care au luptat zile şi nopţi în decembrie "de foc" al anului 1989. Mă gândesc la tinerii care de 45 de ani încoace nu au cunoscut ce este frica în lupta dusă contra comunismului şi a ocupaţiei sovietice. Adesea îmi apare în minte imaginea tatălui meu care cu limbă de moarte mi-a lăsat harta României Mari - trecută prin trei percheziţii ale securităţii - pe care o privesc îndelung singur, în tăcere, încercând un sentiment de jenă şi datorie neîmplinită", şi-a încheiat Bjoza povestea.

Octav Bjoza a fost arestat în iunie 1958, când făcea parte din Garda Tineretului Român, şi condamnat la 15 ani de muncă silnică şi la zece ani de "degradare civică". A ispăşit însă patru ani de închisoare, timp în care a trecut prin penitencirele de la Codlea, Gherla, Văcăreşti, Jilava, Galaţi, Brăila şi lagărele de exterminare de la Strâmba, Stoiceşti, Salcia, Bacul 4, Grind - Periprava. A fost eliberat în iunie 1962, dar a fost în continuare persecutat de Securitate.

În urmă cu un an, în decembrie 2008, Octav Bjoza a fost ales preşedinte al AFDPR, după moartea lui Constantin Ticu Dumitrescu. Bjoza este membru fondator al AFDPR din 1990. În 2003, a devenit vicepreşedinte al AFDPR Braşov, iar din 2006 ocupă funcţia de preşedinte al filialei. El a fost ales ca vicepreşedinte al asociaţiei la nivel naţional în 2007.

(Material realizat de Mihaela Cojocariu, corespondenti@mediafax.ro)