Lider al lumii interlope din Galaţi, înjunghiat mortal
Anchetatorii gălăţeni susţin că există doi suspecţi în cazul uciderii lui Marian Ivan, considerat unul dintre capii lumii interlope din Galaţi, iar în prezent aceştia sunt căutaţi de poliţişti.
"Fapta s-a petrecut duminică, în jurul orei 23.30. La ora 24.00 Marian Ivan era deja decedat. Se fac investigaţii, sunt doi suspecţi în cauză, care până la ora aceasta nu au fost prinşi. Se pare că ei sunt autorii, pe fondul unor conflicte mai vechi, din câte ştim noi la ora asta", a declarat, luni, Nicolae Chirilă, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Marian Ivan, unul din capii lumii interlope gălăţene, a murit, duminică noaptea, fiind înjunghiat cu un cuţit, în timp ce se afla în faţa unui restaurant din cartierul gălăţean Ţiglina III.
Conform unor surse din Poliţie, Ivan ar fi fost înconjurat de mai mulţi necunoscuţi în momentul în care ieşea din bar. Unul dintre agresori ar fi scos un cuţit pe care l-a înfipt în spatele bărbatului, după care atacatorii au fugit. Deşi la faţa locului au venit imediat medicii de la SMURD, viaţa bărbatului nu a mai putut fi salvată.
Trupul neînsufleţit al victimei a fost transportat, luni dimineaţă, la morga Spitalului de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi, unde a fost efectuată necropsia, iar apoi a fost depus în sala de sport „Figt Club”, pe care Ivan o administra.