Liderii cercetătorilor din România pichetează sediul CE de la Bruxelles. Urmează miting în Bucureşti
Liderii cercetătorilor vor picheta miercuri sediul Comisiei Europene din Bruxelles sprijiniţi de sindicaliştii belgieni urmând ca săptămâna viitoare să organizeze un miting în Capitală nemulţumiţi de subfinanţarea domeniului şi de desfiinţarea institutelor de cercetare.
Liderii cercetătorilor din România pichetează sediul CE de la Bruxelles. Urmează miting în Bucureşti (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare, Radu Minea, a declarat luni într-o conferinţă de presă că a decis să nu mai expună oamenii în stradă, astfel că o delegaţie formată din zece lideri va merge să protesteze la Bruxelles şi va înmâna un memoriu Comisarului pentru cercetare ştiinţifică.
Minea a spus că sunt foarte mulţi cercetători care nu şi-au luat salariul de câteva luni şi că există presiuni din partea conducerilor institutelor asupra liderilor de sindicat.
"Din bugetul de stat se alocă fonduri pentru acţiuni finanţate pe bază de programe, precum şi pentru celelalte cheltuieli, stabilite în condiţiile legii de minimum 0,8% din PIB asigurându-se în perioada următoare o creştere a acestora în concordanţă cu tendinţele înregistrate în ţările din Uniunea Europeană. Acest articol din legea cercetării a fost modificat astfel că se va asigura anual o creştere a alocaţiilor bugetare, ca în 2010 să se atingă nivelul de 1% din PIB, dar cercetarea nu a primit aceşti bani, mai mult, prin rectificarea bugetară de la acest domeniu s-a luat 10%", a spus Minea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
-
Un campion şi-a pierdut toate medaliile olimpice în incendiile din LA. CIO promite să le înlocuiască
-
Detalii din culise: Capturarea nord-coreenilor de către Ucraina oferă o perspectivă rară asupra alianţei cu Rusia
-
Grevă în Belgia. Sunt afectate traficul aerian şi feroviar, şcolile s-au închis
Cercetătorii cer rectificarea bugetară şi aducerea bugetului pentru cercetare ştiinţifică la 1% din PIB, stoparea desfiinţării unităţilor de cercetare ştiinţifică prin comasarea ilegală a institutelor, prin absorbţia unităţilor de cercetare de către universităţi şi desfiinţarea lor ca persoană juridică prin neplata drepturilor salariale în unele cazuri de peste şase luni.
Minea a adăugat că proiectul legii educaţiei dezavantajează cercetarea, el solicitând ca cercetarea să fie un domeniu separat pentru că, altfel, toţi banii vor fi dirijaţi către universităţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO