Toţi ne-am confruntat cu proiecte, examene şi evenimente importante şi procrastinarea aferentă, cu tot cu efectele sale negative. Pentru prima dată însă, cercetătorii au găsit un instrument pentru a combate procrastinarea şi tot „bagajul” său.
Procrastinarea, definită simplu ca amânarea sau evitarea îndeplinirii unor sarcini sau acţiuni „pentru mai târziu”. Etimologic, termenul vine de „procrastinatus” (latină): pro- (înainte) şi crastinus (de mâine).
Procrastinarea este, de facto, un mecanism pe care creierul nostru îl foloseşte pentru a ne proteja de anxietate, pentru a ne face să ne simţim în siguranţă şi a evita trăirea unei frici (teama de a fi intervievat pentru un job, frica de a vorbi în public, teama că proiectul este prea dificil de realizat etc.).
Însă cu cât înţelegem mai bine acest obicei, cu atât îl putem evita. Iar cercetătorii vin cu instrumentul-cheie şi anume termenele-limită. Studiul, publicat în jurnalul academic
Economic Enquiry, a urmărit efectul stabilirii unor termene-limită pentru sarcini şi cum ne pot motiva acestea să nu mai procrastinăm.
Dar nu este atât de simplu, fiindcă deadline-urile ne pot crea, la rândul lor, anxietate şi ne pot da un ghiont către panta procrastinării. Prin urmare, termenele-limită trebuie să fie alese de către persoană, nu impuse, şi cât mai scurte (maxim o săptămână).
În plus, studiul arată că oamenii tind să răspundă rapid la sarcini care nu au deadline sau au deadline scurt, de preferat auto-impus, nu ales de către altcineva.
Iar aici sunt două elemente-cheie: simţul urgenţei sau inexistenţa unui termen-limită.
În încheiere, deadline-ul lung, de o lună, este cel mai nociv, arată cercetarea, aşadar, trebuie evitat. Oamenii tind să procrastineze şi să lase îndeplinirea sarcinilor pe ultima sută de metri.