Liderii sindicali: Profesorii au pierdut din salarii, judecătorii au primit mai mult

Liderii sindicali i-au spus premierului Emil Boc, în discuţia de la Guvern, că Legea salarizării unitare a fost aplicată eronat, iar profesorii cu salarii de 800-900 lei au pierdut din venituri în timp ce procurorii şi judecătorii , "aflaţi în vârful piramidei", au beneficiat de majorări salariale.

Urmărește
79 afișări
Imaginea articolului Liderii sindicali: Profesorii au pierdut din salarii, judecătorii au primit mai mult

Liderii sindicali: Profesorii au pierdut din salarii, judecătorii au primit mai mult (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Ei i-au cerut premierului să corecteze aceste erori, arătând că modul în care a început să fie aplicată Legea salarizării a avut un efect contrar principiilor acestei legi.

"Efectul aplicării legii salarizării unitare a fost oarecum invers a ceea ce ce ne propusesem prin lista de principii pe care am negociat-o la început. Simplu şi clar, un profesor cu 800-900 de lei în zona debutului a pierdut din salariu - şi este fapt confirmat, cert, avem date - în timp ce topul piramidei salariale - am început să fiu perceput la nivelul opiniei publice ca un om care are ceva cu justiţia din România, sincer, nu am nimic, dar ei se află în topul salarizării sistemului public - procurorii şi judecătorii au beneficiat de o majorare salarială, ceea ce din punctul nostru de vedere nu respectă principiul pe care l-am negociat. Cei care aveau şi aşa salariile cele mai mici şi le-au văzut tăiate, cei care erau în top şi care ar fi trebuit să se apropie într-un fel, pe parcursul acesta de până în 2015, de ceilalţi, pentru a avea un sistem mai echitabil, s-au dus mai sus", i-a spus premierului vicepreşedintele confederaţiei sindicale "Cartel Alfa", Petru Dandea.

Boc a replicat însă arătând că magistraţii pierd o serie de privilegii prin legea pensiilor şi că pensia trebuie să aibă la bază un salariu mare.

"Eu cred că pensia trebuie să aibă la bază salariu mare şi nu privilegii în alocarea lor. Nu vreau să iau partea magistraţiilor, dar ei trebuie poziţionaţi în sistemul din România acolo unde le este locul", a spus Boc.

Liderul sindical a continuat arătând că ordonanţa care prevede plata unei sume compensatorii pentru menţinerea venitului la nivelul din 2009 nu este aplicată corect, ci conduce în final la o diminuare a venitului faţă de decembrie 2009.

"În multe instituţii publice asta nu s-a înţeles, s-a aplicat eronat din punctul nostru de vedere", a spus Dandea, arătând că un angajat al Direcţiei Sanitare a încasat în ianuarie un salariu de 1.300 lei faţă de 1.500 lei în 2009.

La acest punct a intervenit secretarul de stat în Ministerul Muncii Valentin Mocanu, care a arătat că în urma unor verificări ale Curţii de Conturi s-a constatat că o parte din salariu nu a fost acordar legal.

"Problema apare din faptul că la un salariu stabilit în 31 decembrie 2009, pentru care legea spune că trebuie pur şi simplu transferat în valoare la 1 ianuarie 2010, s-a decsoperit în urma unor controale ale Curţii de Conturi că din acel salariu - şi insist, în interpretarea Curţii de Conturi - o parte din el nu a fost acordat legal. Este ceea ce spune raportul Curţii de Conturi, nu este o decizie administrativă a autorităţilor locale, a Ministerului Muncii sau a Guvernului, ci pur şi simplu raportul Curţii de Conturi atrage atenţia că, dintr-un salariu care era stabilit la 31 decembrie, o parte din el nu era acordat conform legii. Asta e problema pe care o avem, nu legea are defecţiuni", a spus Mocanu.

Boc a arătat la rândul său că Legea salarizării a corectat ilegalităţile din sistemul salarial, în care multe sporuri erau acordate nejustificat, argumentând că la Curtea de Conturi există peste 400.000 sesizări care indicau aceste nereguli, dintre care circa 230.000 reclamaţii pentru perioada de până în 2008 inclusiv şi restul pentru 2009.

El a cerut sindicatelor să accepte aplicarea Legii salarizării şi ca economiile rezultate prin aplicarea noului sistem să fie utilizate ulterior pentru eventuale drepturi salariale suplimentare acordate tuturor bugetarilor, nu pentru categorii diferite de personal.

Premierul a pledat şi pentru adoptarea proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii, spunând că cel mai mare risc este ca "sindicatele să pară apărătoare ale privilegiilor şi pensiilor de lux".

La discuţia de la Guvern participă ministrul Muncii, Mihai Şeitan, secretarul de stat în Ministerul Muncii Vasile Mocanu şi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina.

Aproximativ 200 de sindicalişti de la Confederaţia "Cartel Alfa" au pichetat, vineri, sediul Guvernului, nemulţumiţi de incoerenţa Legii salarizării unitare în sistemul bugetar, nemajorarea salariului minim, dar şi de modul în care a fost elaborat proiectul Legii pensiilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici