Prima pagină » Social » Liderul Al-Qaida din Yemen a murit

Liderul Al-Qaida din Yemen a murit

Filiala Al-Qaida din Yemen anunţă moartea liderului său Khalid Batarfi. Reprezentanţii organizaţiei nu au oferit detalii. Ulterior, organizaţia a ales un nou lider.
Liderul Al-Qaida din Yemen a murit
Petru Mazilu
11 mart. 2024, 16:05, Social

Filiala Al-Qaida din Yemen a anunţat decesul liderului său. Un videoclip publicat de Al-Qaeda a arătat trupul lui Khalid Batarfi învelit într-un giulgiu funerar şi în bannerul grupului, potrivit BBC.

Organizaţia nu a menţionat cum a murit Khalid Batarfi. Totuşi, analiştii care au analizat declaraţia susţin că expresia folosită nu descrie o persoană ucisă, ci una care moare din alte cauze.

Batarfi, un cetăţean saudit care avea peste 40 de ani, a devenit liderul organizaţiei în 2020. Americanii l-au desemnat terorist global în 2018 şi au acordat o recompensă de 5 milioane de dolari pentru prinderea lui.

Consiliul organizaţiei a mai anunţat Saad bin Atef al-Awlaki a fost desemnat noul şef al grupului.