Manfred Weber ar fi făcut această afirmaţie la o întrevedere recentă cu Ţvetan Ţvetanov, şeful Comisiei pentru afaceri interne din Parlamentul de la Sofia.
Surse de la Bruxelles, citate de cotidianul Telegraf, relatează că urmează ca peste şase luni să fie eliminate controalele pentru cetăţenii bulgari în aeroporturi, în timp ce controalele la frontierele maritime şi terestre urmează să fie menţinute. Ţvetan Ţvetanov a confirmat aceste informaţii la postul bTV, potrivit agenţiei de ştiri BTA.
Această evoluţie a fost posibilă după ce Olanda, care se opunea aderării Bulgariei la Schengen, şi-a reconsiderat poziţia.
Ţvetanov a declarat că a participat împreună cu premierul bulgar Boiko Borisov la mai multe întrevederi cu şeful Guvernului de la Haga, Mark Rutte, tema discuţiilor fiind aderarea Bulgariei la Schengen.