- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (12.07.2013, 23:32)
- Catalina Cocolos
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Liderul galeriei steliste, Gheorghe Mustaţă, CONDAMNAT la 7 ani şi 6 luni de închisoare
Liderul galeriei steliste Gheorghe Mustaţă a fost condamat de CAB la 7 ani şi 6 luni de închisoare, în dosarul în care a fost judecat alături de 41 de persoane pentru iniţiere sau constituire a unui grup infracţional, violenţă şi şantaj, instanţa majorând pedepsele unora din inculpaţi.
Urmărește
10900 afișări
Gheorghe Mustaţă (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)
Decizia, luată vineri de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), nu este definitivă, ci poate fi contestată la instanţa supremă.
CAB a admis apelul procurorilor DIICOT, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, a majorat pedepsele mai multor inculpaţi din dosarul Sportivilor, dar a şi admis apelurile formulate de unii dintre ei.
Astfel, Gheorghe Mustaţă, condamnat, în mai 2011, de Tribunalul Bucureşti, la trei ani de închisoare, a primit vineri o pedeapsă de şapte ani şi şase luni, pentru complicitate la tentativa la omor calificat din 6 ianuarie 2004 asupra lui Zamfir Giuseppe Stelian, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, complicitate la şantaj şi infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Netanyahu a declarat că există progrese în negocierile cu Hamas în Gaza. O rachetă lansată de Houthi a fost interceptată deasupra Israelului
-
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie 2025
-
11 oferte depuse pentru construirea unui drum de mare viteză pe litoral
-
O nouă prelevare de organe la Spitalul Nicolae Oblu Iaşi. Inima şi plămânii, în Elveţia şi Grecia
Iniţial, Tribunalul Bucureşti îl achitase pe Gheorghe Mustaţă pentru săvărşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat şi pentru complicitate la tentativa la omor calificat.
În schimb, au fost condamnaţi la opt ani de închisoare Emil Mircea Băluş, zis "Mircea Nebunul", pentru tentativă la omor calificat din 6 ianuarie 2004 asupra lui Giuseppe Stelian Zamfir, după ce iniţial primise o pedeapsă de cinci ani de închisoare, şi Nicuşor Dumitrescu, zis "Bibiloi", care primise patru ani pentru aceeaşi infracţiune.
În ceea ce-l priveşte pe un alt inculpat din dosar, Ion Anghel, zis "Coco Anghel" acesta a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la şantaj. De asemenea instanţa a încetat procesul penal faţă de acesta pentru infracţiunea de şantaj, lovire sau alte violenţe, ultraj şi infracţiunea de complicitate la şantaj pentru că acestea s-au prescris. Iniţial, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Ion Anghel la un an de închisoare.
Totodată, le-au fost majorate pedepsele la patru ani de închisoare inculpaţilor Robert Florin Nica, Alexandru Dinu, zis "Alin Boxeorul" sau "Pitbull", Radu Cristian Roşca, Daniel George Albu, Alecu Tudor, zis "Joe", Florian Dragomir, zis "Papagalul", Bogdan Dumitrache, zis "Crocodilul", şi Ion Grigore, zis "John".
Pentru George Mihai Mitrea, Paul Paraschiv, Florian Gheorghe, zis "Aladin", Dorel Nicolae Benga şi Ionuţ Greci, CAB a dispus încetarea procesului penal pentru şantaj ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.
Şi pentru Marian Nicolae Gheorghe, Paul Cezar Florea şi Gherghina Anghel, instanţa a dispus încetarea procesului penal pentru complicitate la şantaj, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.
Instanţa i-a mai condamnat pe Stelian Rafael Palanita, zis "Mutu", la trei ani şi şase luni, pe Cornel Schuster, zis "Robert Boxerul", Octav Demirel Popescu, Emil Gabriel Iordache, zis "Gabi Cioară", şi Marius Voinea, la câte trei ani, iar pe Adrian Alexandru Belu, zis şi "Adrian Cereale", la doi ani.
Ion Cătălin Părpălea, zis "Parceac", a fost condamnat, în urma deciziei CAB, la pedeapsa finală de nouă ani de închisoare, iar Ion Viorel Spânu, la şapte ani şi opt luni.
Dumitru Stanciu, zis "Titi Dumnezeu", inculpat şi parte vătămată, va executa trei ani de închisoare pentru denunţ calomnios, în timp ce Florin Marin, zis "Bulgaru", şi Gheorghe Savu, de asemenea părţi vătămate şi inculpaţi, au primit pedepse de doi ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj.
Pe Licuţă Udilă, achitat iniţial, instanţa l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru ultraj. De asemenea, au primit pedepse de câte doi ani cu suspendare Jenică Marin, Mihai Marin şi Toni Cziszer, şi de un an cu suspendare Bogdan Mihai Cicu şi Daniel Laurenţiu Ilie. Au mai primit pedepse de câte un an şi opt luni de închisoare cu suspendare Daniel Neacşu, zis "Dan Cioară", Simona Ciulvau, Corina Gabriela Alexandrescu şi Mădălina Constanţa Topoloagă, fostă Cucoş. Cristian Zolly Tulbure a primit şase luni cu suspendare pentru mărturie mincinoasă.
Pentru Răducu Valentin Mirea şi Daniel Tudor a încetat procesul penal pentru fals intelectual, ca şi pentru Nicuşor Măroiu, trimis în judecată pentru ultraj şi loviri sau alte violenţe.
Totodată, instanţa a dispus ca Băluş, Dumitrescu şi Mustaţă să-i plătească părţii vătămate Zamfir Giuseppe Stelian 25.000 de lei daune morale.
De asemenea, Anghel, Albu, Nica şi Măroiu trebuie să-i plătească lui Claudiu Gabriel Caracaş 3.000 de lei în solidar.
În acelaşi timp, Neacşu, Belu, Dragomir, Iordache şi Roşca trebuie să plătească în solidar 6.000 de euro către Anton Palanceanu.
Acuzaţii din acest dosar au fost trimişi în judecată în septembrie 2006 de procurorii Parchetului instanţei supreme.
Ancheta în acest caz a fost declanşată ca urmare a unor informaţii potrivit căreia pe raza municipiului Bucureşti a fost iniţiată o grupare infracţională care acţiona în mod coordonat în scopul comiterii de infracţiuni grave specifice criminalităţii organizate - şantaje sub forma taxelor de protecţie, tentative de omor, tâlhării, vătămări corporale "la comandă”, recuperarea de datorii reale sau pretinse, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, violare de domiciliu, etc. -, obţinând astfel beneficii materiale şi financiare.
Potrivit Ministerului Public, gruparea a fost iniţiată de persoane care s-au aflat în anturajul reţelei infracţionale conduse de fraţii Ion şi Vasile Balint, aşa numitul clan al Cămătarilor, şi a acţionat în perioada 2003 - 2006.
Procurorii DIICOT au stabilit că membrii grupării au fost implicaţi în mai multe incidente violente, făcând uz şi de armament, victime fiind fie rivali ai acestora - membri ai lumii interlope bucureştene care nu au acceptat înţelegerile cu privire la împărţirea zonelor de influenţă, fie alte persoane care desfăşurau activităţi ce se intersectau, sub o formă sau alta, cu sfera lor de interese.
Grupul infracţional care a făcut obiectul anchetei penale era structurat pe sistem piramidal, principalii exponenţi fiind Ion Anghel - zis Coco Anghel, Radu Cristian Roşca şi Robert Nica.
Iniţierea grupării a avut loc în baza unei înţelegeri intervenite între Roşca şi Nica, în urma căreia s-a hotărât constituirea unei "brigăzi care să controleze Capitala". Anterior înţelegerii, fiecare dintre inculpaţi avea în subordine mai multe persoane cu preocupări pe linie infracţională şi, constatând că interesele lor converg, au hotărât să acţioneze împreună.
Astfel, s-a stabilit, la acea vreme, că din grupul infracţional organizat mai făceau parte Mircea Băluş, - zis Mircea Nebunul, Alexandru Dinu - zis Alin Boxeorul, Gheorghe Albu - zis Pitbull, Tudor Alecu - zis Joe, Gheorghe Mustaţă (şeful galeriei steliste-n.red), Nicuşor Dumitrescu - zis Bibiloi, Florian Dragomir - zis Papagalul, Stelian Rafael Palaniţă - zis Mutu.
Pe parcursul urmăririi penale, anchetatorii au identificat mai multe persoane care au aderat sau sprijinit grupul infracţional organizat, fie făcându-l să-şi consolideze poziţia deja câştigată pe plan infracţional, fie facilitându-i obţinerea de noi beneficii materiale injuste. În acest sens, procurorii îi notează pe Demirel Popescu, Bogdan Dumitrache - zis Crocodilul, Ion Grigore, Daniel Neacşu - zis Dan Cioară, Alexandru Belu - zis Cereale, Emil Iordanche - zis Gabi Cioară, Cornel Schuster - zis Robert Grasul, Marius Vonea - zis Marius a lui Ştoacă, Corina Alexandrescu, Simona Ciulavu şi Mădălina Cucoş.
Citește pe alephnews.ro: O explozie la o fabrică de muniții din Turcia a dus la moartea a cel puțin 12 persoane și la rănirea altor patru. Autoritățile investighează incidentul
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Joe Biden comută pedepsele a 37 de condamnați la moarte. Acestea au fost transformate în închisoare pe viață fără posibilitatea de eliberare
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe