Conform reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.30, după ce un şofer a intrat cu maşina pe contrasens, lovind violent alte două autoturisme.
În urma accidentului, şapte persoane au fost rănite, iar la faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe pentru a transporta victimele la spital.
De asemenea, la locul accidentului a ajuns şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, care intervine pentru descarcerarea a două dintre victime.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier este întrerupt pe DN2A, la intrarea în municipiul Constanţa dinspre Ovidiu.