Liderul organizaţiei de tineret a PDL Buhuşi a murit la scurt timp după ce a plecat de la spital - VIDEO

Liderul organizaţiei de tineret a PDL Buhuşi, Radu Coriolan Mărginean, în vârstă de 29 de ani, a murit marţi, la scurt timp după ce a plecat de la spital unde a ajuns întrucât se simţea rău, fiindu-i administrate două injecţii.

Urmărește
798 afișări
Imaginea articolului Liderul organizaţiei de tineret a PDL Buhuşi a murit la scurt timp după ce a plecat de la spital - VIDEO

Liderul organizaţiei de tineret a PDL Buhuşi a murit la scurt timp după ce a plecat de la spital

Preşedintele PDL Bacău, Gabriel Berca, a spus că liderul organizaţiei de tineret a formaţiunii democrat-liberale Buhuşi a fost marţi la spital, întrucât nu se simţea bine. La unitatea medicală i-au fost administrate două injecţii şi i-au fost făcute şi alte investigaţii, apoi tânărul a plecat acasă.

După ce a ajuns acasă tânărul a murit.

Berca a spus că până nu se face autopsia în acest caz nu poate comenta nimic.

"Vreau să urmăresc cazul să văd dacă a fost malpraxis", a precizat Gabriel Berca.

Liderul PDL Bacău a mai spus că Poliţia va începe o anchetă în acest caz după rezultatele autopsiei.

Potrivit site-ului stirileprotv.ro, cei din familia tânărului spun că acesta nu părea bonav şi nici nu a avut probleme de sănătate.

Familia povesteşte că tânărul a început să se simtă rău marţi după-amiază, cand a vomitat şi a leşinat. A fost imediat dus la spital, însă după ce a plecat şi a ajuns acasă simptomele i-au revenit.

Medicii de la spitalul unde a ajuns tânărul spun că ei şi-au făcut treaba, precizând că pacientul a plecat din spital înainte ca ei să îşi dea acordul, mai arată sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici