- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Liderul ţărănist Ion Diaconescu a câştigat în instanţă 500.000 de euro daune morale
Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, acordarea de daune morale de 500.000 de euro liderului ţărănist Ion Diaconescu şi a constatat caracterul politic al condamnărilor din perioada regimului comunist.
Liderul ţărănist Ion Diaconescu a câştigat în instanţă 500.000 de euro daune morale (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Tribunalul Bucureşti a admis solicitarea lui Ion Diaconescu şi a decis ca acesta să primeasă din partea statului 500.000 de euro drept daune morale din partea statului pentru suferinţele sale din perioada comunistă, însă decizia nu este definitivă.
De asemenea, instanţa a constatat că sentinţele de condamnare a liderului comunist au fost politice.
Ion Diaconescu a fost reprezentat la ultimul termen de judecată, de la sfârşitul lunii mai, de fostul premier Victor Ciorbea, care a susţinut că Ion Diaconescu trebuie despăgubit pentru traumele suferite din cauza regimului comunist.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
El a mai susţinut atunci că există o sentinţă a instanţei supreme prin care o persoană a fost despăgubită cu cinci milioane de lei pentru 63 de zile de arest preventiv. Ciorbea mai arăta că dacă Diaconescu a petrecut şase ani în arest, atunci cuantumul daunelor cerute este chiar mai mic decât i s-ar cuveni.
În replică, reprezentaţii Ministerului Finanţelor Publice şi ai Ministerului Public au susţinut că instanţa trebuie să analizeze cuantumul despăgubirilor. Reprezentantul Ministerului Finanţelor a apreciat chiar că însăşi notorietarea legată de suferinţele la care a fost supus Diaconescu reprezintă o formă de despăgubire.
Avocatul Luminiţa Ciorbea declara, la primul termen al procesului, că cele mai importante bunuri pentru Ion Diaconescu erau cele cu valoare sentimentală, poze cu părinţii şi familia sa, cu Ion Mihalache, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu, dar şi iconiţe şi cărţi. Ea arăta că, prin această acţiune, doreşte să se realizeze o justiţie morală şi să se stabilească clar că Ion Diaconescu a fost condamnat doar pentru că era membru al PNŢ şi nepotul lui Ion Mihalache.
În acest proces, Ion Diaconescu cere statului român, în baza Legii 221/2009, să fie despăgubit cu 18 milioane de euro pentru condamnările şi suferinţele din timpul regimului comunist.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO