Potrivit Primăriei Sectorului 2, cele 56 de străzi unde vor fi introduse reţele de apă şi canalizare sunt în zonele Floreasca (nouă străzi), Ghica – Gherase (două străzi), Ramuri Tei (şase), Maior Băcilă (12), Baicului (18), Pantelimon (patru) şi Pantelimon-Fundeni (cinci).
În săptămânile următoare vor începe lucrări pe alte 11 străzi, din zonele Ghica-Gherase (trei străzi), Ramuri Tei (o stradă), Baicului (cinci) şi Pantelimon-Fundeni (două). După finalizarea lucrărilor va fi reabilitat şi modernizat sistemul rutier, precizează Primăria Sectorului 2 într-un comunicat de luni.
Autorităţile locale de sector fac apel la locuitorii din cartierele Floreasca, Baicului, Pantelimon şi Fundeni să permită desfăşurarea lucrărilor de introducere a reţelelor de apă şi canalizare, astfel încât acestea să poată fi finalizate în termenele stabilite.
Reţeaua de apă introdusă pe cele 67 de străzi va avea o lungime de 9.783 metri liniari, iar reţeaua de canalizare va fi de 20.926 de metri liniari, mai arată sursa citată.