Bărbatul a urcat, sâmbătă, spre vârful Moldoveanu, fiind echipat foarte sumar, iar duminică spre seară a vrut să coboare alegând valea Viştea Mare, potrivit şefului Salvamont Victoria, Thomas Bross.
"Turistul a coborât de pe vârf duminică seară, după ora 17.00, şi probabil a alunecat şi a căzut într-o râpă. S-a accidentat grav la cap. Noi am fost sesizaţi prin Serviciul 112 şi am reuşit să ajungem la el abia azi-noapte la ora 01.00", a declarat Bross.
"Pacientul nu a sosit încă la noi, este pe drum, dar am înţeles că este conştient, stabil hemodinamic şi cooperant. Are traumatism cranian, traumatism toracic şi la nivelul membrelor", a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Braşov, Gabriela Drăghici.