Liniile preorăşeneşti către Ilfov vor fi sistate din cauza datoriilor neachitate de CJI
RATB a anunţat vineri că, începând de marţi, liniile preorăşeneşti către judeţul Ilfov vor fi sistate din cauza neîndeplinirii obligaţiilor de plată de către Consiliul Judeţean Ilfov (CJI).
Liniile preorăşeneşti către Ilfov vor fi sistate din cauza datoriilor neachitate de CJI (Imagine: Andrei Moise/Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat de vineri al RATB, în urma neîndeplinirii obligaţiilor de plată pe care CJ Ilfov şi le asumase faţă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin protocolul privind transportul public de călători, semnat la sfârşitul lui 2008, nu va mai fi asigurat transportul public către şi din judeţul Ilfov.
"Până în prezent, CJ Ilfov nu a achitat sumele datorate şi nici nu a constituit garanţia reală imobiliară, aşa cum s-a convenit prin protocol", mai precizează sursa citată.
Reprezentanţii regiei precizează că garanţia trebuia constituită în maxim 30 de zile de la data semnării protocolului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Totodată, reprezentanţii RATB precizează că municipalitatea a notificat CJ Ilfov în data de 10 februarie şi în 8 martie, atât pentru plata datoriilor, cât şi pentru constituirea garanţiei, precizând că notificările "au rămas fără rezultat".
Conform sursei citate, municipalitatea nu poate suporta legal cheltuielile aferente transportului public în judeţul Ilfov.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO