Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, Keresztely Irma, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat este de 44,29, înainte de soluţionarea contestaţiilor.
Keresztely Irma a menţionat că, la liceele teoretice, promovabilitatea este de 78,15 la sută, iar la grupurile şcolare de 17,16 la sută.
Potrivit sursei citate, cele mai mari procente de promovabilitate – 91,59, respectiv 89,91 – s-au înregistrat la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” şi la Liceul Teoretic „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe, iar cele mai mici – 0,99, respectiv 1,25 – la Grupul Şcolar Agricol şi de Industrie Alimentară „Gaman Janos” şi la Grupul Şcolar „Puskas Tivadar”, tot din Sfântu Gheorghe.
Potrivit ISJ Covasna, la examene s-au prezentat în total 2.015 elevi.
În sesiunea similară din anul precedent, procentul de promovabilitate în Covasna a fost, înainte de soluţionarea contestaţiilor, de 72,12.