Bugetul alocat de Primăria Capitalei celor 18 spitale în 2010 este de 45.000.000 de euro, faţă de 40.800.000 în 2009.
„Întrucât fondurile nu sunt suficiente vom dezvolta parteneriat public-privat”, a spus Sorin Oprescu.
În 28 ianuarie, Sorin Oprescu a declarat că municipalitatea a început tratativele cu diverse grupuri de investitori străini, pentru reabilitarea şi modernizarea unităţilor sanitare preluate în administrare.
„Avem în vedere în perioada imediat următoare, o mansardare la Spitalul clinic de obstetrică şi ginecologie «Filantropia», extinderea, modernizarea şi echiparea Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială «Prof. Dr. Dan Theodorescu», extinderea Spitalului Colentina, prin realizarea unei secţii pentru bolnavii cardiaci şi cu accidente vasculare cerebrale, dar şi extinderea şi modernizarea Spitalului de Ortopedie «Foişor», în special pentru protezare şi recuperări locomotorii, cât şi extinderea şi modernizarea Spitalului de Pediatrie «Gomoiu» cu accent pe asistenţa de urgenţă şi crearea unui departament puternic de chirurgie cardiovasculară pentru copii, inexistent în acest moment la Bucureşti”, a spus atunci Sorin Oprescu.
Primăria Capitalei administrează, de la sfârşitul lunii aprilie 2009, 18 spitale, acestea fiind transferate de la Ministerul Sănătăţii în baza unei decizii a Guvernului din noiembrie 2008.
Municipalitatea administrează Spitalul „Sfânta Maria”, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, Spitalul Universitar de Stomatologie „Dan Theodorescu”, Spitalul de Nefrologie „Carol Davila”, Spitalul Colentina, Spitalul „I. Cantacuzino”, Spitalul de Ortopedie Foişor, Centrul de Reumatologie „Dr.I. Stoia”, Spitalul de Pneumoftiziologie „Sfântul Ştefan”, Spitalul Caritas, Spitalul „Nicolae Malaxa”, Spitalul de Copii „Victor Gomoiu”, Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”, Spitalul Colţea, Spitalul de Bolnavi Cronici şi Geriatrie „Sfântul Luca”, Spitalul de Boli Dermato-Venerice „Scarlat Longhin”, Spitalul „Th. Burghele” şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Panait Sârbu”.