Potrivit poliţiştilor, Cătălin Dan Gemănar conducea un autoturism pe DN 22, dinspre municipiul Tulcea către Constanţa, iar la o trecere la nivel cu calea ferată, aflată între localităţile Tariverde şi Mihai Viteazu, maşina i-a fost lovită de un tren marfar care circula pe ruta Tulcea – Medgidia.
La locul accidentului s-au deplasat o autospecială de intervenţie şi un echipaj de descarcerare al pompierilor constănţeni, precum şi ambulanţe, dar în urma impactului violent, care a distrus maşina aproape complet, şoferul a murit pe loc.
Trecerea la nivel cu calea ferată era semnalizată cu indicator, poliţiştii constănţeni întocmind în acest caz un dosar de cercetare penală.
Cătălin Dan Gemănar era din localitatea constănţeană Cogealac, iar în momentul producerii accidentului conducea un autoturism care aparţine Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).
El lucra ca director tehnic în cadrul LPF, iar în trecut a fost gardă de corp şi a lucrat în SPP, avându-i în grijă, între alţii, pe Angelina Jolie şi Gino Iorgulescu.