- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Liviu Popa: România nu este o ţară care să impună folosirea armei letale pentru autoapărare
România nu este o ţară care să impună folosirea armei letale pentru autoapărare, a declarat, miercuri, şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, precizând că trebuie înăsprite condiţiile de deţinere a acestor arme şi că a cerut propuneri foarte clare în acest sens.
Liviu Popa: România nu este o ţară care să impună folosirea armei letale pentru autoapărare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Liviu Popa a spus că pentru o mai bună calitate a serviciului poliţienesc trebuie asigurată creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.
El a recunoscut că sunt unele neajunsuri în sistem, dar a subliniat că Poliţia Română este capabililă să găsească soluţii.
Şeful Poliţiei Române a mai spus că decizia ministrului Internelor, Gabriel Berca, de a-l readuce pe Lucian Guran la conducerea Poliţiei Capitalei şi pe Viorel Vasile la Direcţia de Investigaţii Criminale din Poliţia Română este un început în ceea ce înseamnă stabilirea foarte clară a unei foi de parcurs în perioada următoare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape 2200 de voturi diferenţă. Marja se măreşte / Călin Georgescu, primul cu 22,95%
-
Vasile Bănescu a comentat rezultatul alegerilor: Drumul spre sinucidere naţională e nebănuit de scurt şi aparţine populismului
-
Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat
Liviu Popa a subliniat că perioada de interimat nu este benefică pentru performanţă, precizând că este ce de acord cu această poziţie exprimată de ministrul Berca.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a anunţat, miercuri, că vor fi organizate concursuri în toate judeţele unde se află interimari la conducerea inspectoratelor judeţene de poliţie, pentru că nu poate fi performanţă dacă nu există stabilitate.
Gabriel Berca a spus că Lucian Guran va reveni la conducerea Poliţiei Capitalei.
"Am luat această decizie pe care o cunoaşteţi, în această dimineaţă, pentru că în mod normal eu ieri tebuia să am toată radiografia situaţiei nefericite şi regretabile întâmplate în Capitală. Mai departe, continuitatea este asigurată la Poliţia Capitalei. Ţin să vă anunţ pe această cale, după şedinţa Parlamentului voi merge la minister şi voi face un lucru absolut firesc, acela ca domnul Lucian Guran să se întoarcă la Poliţia Capitalei, pentru că dânsul a fost detaşat la minister", a declarat Berca.
Viorel Vasile a fost schimbat, miercuri, de la conducerea Poliţiei Capitalei, pe fondul atacului armat de la coaforul din Dorobanţi, în care poliţişti de la Secţia 14 sunt cercetaţi disciplinar pentru că nu ar fi soluţionat cu celeritate plângerea făcută de soţia lui Gheorghe Vlădan.
Autorul atacului armat de la un salon de cosmetică din Dorobanţi, Gheorghe Vlădan, a fost arestat preventiv marţi seară, pe o perioadă 29 de zile, pentru omor calificat şi deosebit de grav şi de tentativă la această faptă.
Acesta a tras, luni după-amiază, 11 gloanţe cu un pistol Glock de nouă milimetri cu încărcător de 19, ucigând-o pe soţia sa şi pe casiera de la coafor şi rănind alte şase persoane.
Poliţistul Gheorghe Vlădan lucra ca şofer la Centrul medical de diagnostic şi tratament Dr. N. Kretzulescu - Policlinica Ministerului Administraţiei şi Internelor, anterior el fiind angajat ca şofer la MAI.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO