Locomotiva unui tren a deraiat între Roşiori Nord şi Bucureşti Basarab; mai multe trenuri afectate

Locomotiva unui tren a derait vineri dimineaţa între Roşiori Nord şi Bucureşti Basarab, mai multe trenuri fiind afectate.

Urmărește
529 afișări
Imaginea articolului Locomotiva unui tren a deraiat între Roşiori Nord şi Bucureşti Basarab; mai multe trenuri afectate

Locomotiva unui tren a deraiat între Roşiori Nord şi Bucureşti Basarab; mai multe trenuri afectate

Potrivit CFR Călători, la ieşirea din staţia Zăvestreni, în zona macazului, s-a produs deraierea de o osie a locomotivei trenului R 9304 Roşiori Nord - Bucureşti Basarab.

„Călătorii sunt în afara oricărui pericol şi vor fi preluaţi până la destinaţii cu automotoare îndrumate din staţia Bucureşti de către CFR Călători. La faţa locului s-au deplasat reprezentanţii autorităţilor care anchetează cauzele producerii acestui accident conform reglementărilor în vigoare, precum şi echipa de intervenţie feroviară pentru eliberarea gabaritului”, informează CFR Călători.

Circulaţia celorlalte trenuri este temporar întreruptă în zona afectată şi se va desfăşura, în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

Sunt afectate trenuri de călători care staţionează în gările adiacente, până la redeschiderea circulaţiei (72, 9900,10090, 11500,1594, 79, 11612, 9002, 11614), potrivit CFR Infrastructură.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici